Goran Bregović va fi prezent la Târgu Mureș, într-un concert care este anunțat pentru data de 1 mai, în Cetatea Medievală.

“Cetatea Târgu Mureș, unul dintre cele mai spectaculoase locuri de petrecere a timpului liber în natură, își deschide porțile în acest an – printr-un concert în aer liber susținut de binecunoscutul interpret de muzică ușoară Goran Bregović! Evenimentul, organizat de către Primăria municipiului Târgu Mureș, este cu intrare liberă, iar în caz de vreme nefavorabilă va avea loc la Sala Polivalentă din Târgu Mureș”, se anunță în comunicatul organizatorilor.

Concertul este programat pentru ora 18, dar în aceeași zi va avea loc deschiderea oficială a sezonului estival, în Complexul Week-end. Aici, de la ora 11.00, va fi organziată o serbare câmpenească și un concert susținut de JUKEBOX & BELLA SANTIAGO!

Tot în Târgu Mureș, dar la Platoul Cornești, în data de 4 aprilie, de la ora, va concerta trupa Voltaj.

 

Articolul precedentFOTO: 2.000 de saci de gunoaie, adunate pe malul Mureșului, în zona 7 Plopi
Articolul următorAcțiune a polițiștilor mureșeni, la Nima Râciului