Un localnic din Ulieș, județul Mureș, a alertat autoritățile la numărul unic de urgență 112, după ce luni dimineață a găsit o grenadă, pe raza localității. 

La fața locului s-a deplasat echipa pirotehnică a Detașamentului de Pompieri Tîrgu Mureș, care a constatat că este vorba de o muniție defensivă neexplodată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, mr. Cristian Virag, a declarat că, ulterior investigațiilor de la fața locului, grenada a fost ridicată și transportată la depozitul de muniții neexplodate, urmând ca ulterior să fie distrusă într-un poligon autorizat.

Articolul precedentMandate de executare puse în aplicare
Articolul următorCentura Tîrgu Mureșului: seduși și abandonați