Un incendiu uriaș a izbucnit la un depozit de carburant din localitatea Eremitu din Mureș. O persoană a murit și alte trei sunt grav rănite. Incendiul se manifestă pe 4.000 de metri pătrați.

UPDATE ORA 8:20 – Din nefericire o persoană a murit după ce suferit arsuri foarte grave. E vorba de un bărbat în vârstă de 62 de ani. Alți 3 bărbați primesc îngrijiri medicale.

Bilanț – 4 victime: 

1 decedat – 62 de ani, barbat

3 victime de cod galben – arsuri la nivelul fetei si al membrelor la UPU Tg Mures -42, 36, 30

Incendiul ar fi izbucnit la ora 5:18.

UPDATE: Autoritățile au emis un nou comunicat cu datele actualizate în legătură cu incendiul de la Eremitu: 

Pentru localizarea și stingerea incendiului, din cadrul ISU Mureș au fost alocate 8 autospeciale de stingere, 1 autocisternă, 1 autoscară, 1 autospecială pentru suport logistic, 3 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple. 

Au fost identificate 4 victime care primesc îngrijiri medicale de la echipajele SMURD aflate la fața locului.

Având în vedere amploarea evenimentului, intervin în sprijin echipajele serviciilor voluntare pentru situații de urgență Miercurea Nirajului, Vărgată și Eremitu. 

Totodată, alte 6 autospeciale de stingere (din cadrul ISU Cluj, ISU Bistrița-Năsăud, ISU Sibiu, ISU Harghita și ISU Alba) intervin în sprijinul resurselor de la ISU Mureș.

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, sens în care a fost trimis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din proximitatea zonei unde se manifestă arderea.

La acest moment, incendiul este localizat, astfel ca riscul propagării flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. 

Știrea inițială:

Patru persoane au fost rănite, una fiind în stare foarte gravă, în urma unui incendiu izbucnit la un depozit de carburant şi material lemnos al unei firme din localitatea Eremitu, din judeţul Mureş.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de circa 4000mp, cu degajări mari de fum. În sprijinul pompierilor din Mureş au fpst trimise echipaje de intervenţie din judeţele Alba şi Cluj.

”Pompierii mureşeni intervin în aceste momente pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de carburant şi material lemnos din cadrul unui operator economic situat în localitatea Eremitu. La faţa locului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă, o autoscară mecanică de intervenţie şi salvare de la înălţimi, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de suport logistic, 3 ambulanţe SMURD dintre care una cu medic, un ATPVM şi autospeciala de intervenţie cu roboţi în colaborare cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Miercurea Nirajului, SVSU Vărgata şi SVSU Eremitu”, anunţă ISU Mureş.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de caproximativ 4000 de mp, cu degajări mari de fum.
”Au rezultat 4 victime, sex masculin cu arsuri la nivelul corpului, 1 victima – cod rosu – inconştientă – i se aplica manevre de resuscitare, 3 victime – cod galben – preluate de catre cele 2 echipaje SMURD aflate la locul intervenţiei”, precizează salvatorii.

A fost transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin intermediul RO-ALERT pentru incendiu major.
De asemenea, a fost alertată Grupa Operativă pentru sprijinul acţiunilor de interventie.
Se deplasează în sprijin echipaje din judeţele învecinate – Cluj, Sibiu, Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Alba. 
De la Cluj, două autospeciale de stins incendii de mare capacitate, din cadrul Detaşamentului Turda şi Punctul de Lucru Floreşti, se deplasează în sprijinul pompierilor mureşeni, respectiv în municipiile Târgu Mureş şi Târnăveni, pentru a asigura intervenţiile curente pe timpul desfăşurării operaţiunilor de stingere a incendiului.
De asemenea, conform ISU Alba, oautospecială de stins incendii de mare capacitate (AT10.000), din cadrul Detaşamentului de pompieri Alba Iulia, se deplasează către locul incendiului.

Articolul precedentȘedință de urgență la PNL. Cu ce pachet de măsuri ar putea merge ministrul Finanțelor la Bruxelles
Articolul următorDezvăluiri șocante despre tatăl șoferului drogat – O judecătoare povestește cum le lua casele oamenilor pe care îi împrumuta