A condus sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere

#La data de 11 septembrie a.c., la ora 23:35, polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, au oprit în trafic, pe strada Iernuţeni din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 29 de ani, din comuna Gurghiu, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a  unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

A condus un autovehicul având dreptul de a conduce suspendat

#La data de 11 septembrie a.c., la ora 10:50, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu, au oprit în trafic, pe DN 15E, pe raza comunei Pogăceaua, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Sărmaşu.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că bărbatul are permisul de conducere reţinut, în urma săvârşirii unei alte abateri la regimul rutier.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Articolul precedent„Let`s Do It, Romania!”, în Tîrgu Mureș
Articolul următorCriză de sânge și la Tîrgu Mureș