Academia Olimpică Română, filiala Mureș, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Rîciu, Mureș Runners, UMFST Bike Days și VeloPrieteni vă invită, în 22 iunie 2019, la mișcare! Evenimentul este dedicat atât alergătorilor amatori, cât și celor pasionați de sportul pe doua roți.

Ciprian Belean, consilier local în Consiliul Local al comunei Rîciu și membru al Academiei Olimpice Române, filiala Mureș este inițiatorul principal al evenimentului. Belean spune că „Ziua Olimpică este ziua în care sărbătorim olimpismul, puntea de legătură între sport, cultură și educație. De ani de zile, sute de mii de oameni reuniți de către Comitelele Olimpice Naționale de pe Mapamond sărbătoresc Ziua Olimpică Mondială. Această zi este marcată tradițional prin desfășurarea Cursei Olimpice și reprezintă un îndemn pentru toată lumea, indiferent de vârstă, sex sau abilități sportive, la mișcare, dar și la descoperirea semnificației sportului și valorilor lui. Reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român vor pregăti tricouri si diplome pentru participanți.”
INVITAT SPECIAL: Dănuț Borbil, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de Skandenberg (demonstrație de skandenberg).
PROGRAMUL EVENIMENTULUI:
Ora 8.00 – întâlnirea participanților (Rîciu, târgul săptămânal)
Ora 8.20 – scurtă ședință tehnica
Ora 8.30 – startul și parcurgerea traseului din comuna Rîciu pe bicicleta sau în alergare (aprox. 25 km, asfalt și piatră)
Ora 10.00 – 10.30 încrieri Crosul Ziua Olimpică Râciu (5 km)
Ora 10.45 – scurtă ședință tehnică
Ora 11.00 – start Cros Ziua Olimpică
Ora 12.00 – ceremonialul olimpic și premierea (ridicarea steagului olimpic, intonarea imnului olimpic, prezentarea mesajului olimpic).
Recomandari:
– Condiție fizică și echipament adecvat pentru parcurgerea a 25 de km, respectiv 5 km.
– Bicicletă în stare bună de funcționare.
– Cască (obligatoriu).
Momente artistice:
– demonstrație de dartz
– desene pe asfalt cu tema “Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”
– expunerea lucrărilor de arte plastice pentru concursul național cu tema “Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”
– expunerea lucrărilor de literatură realizate pentru concursul național cu tema “Un condei numit Fair-Play și jurnalism sportiv”.
UMFST Bike Days pune la dispoziția concurenților un număr de aproximativ 20 de biciclete.
Articolul precedentAșa va arăta parcarea de 150 de locuri de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
Articolul următorÎn județul Mureș s-au plătit 197 de contracte în programul Start Up Nation