Echipa Salvamont Mureș vă invită să participați, în 1 august, la o drumeție organizată în munții Călimani. Traseul ales este Lunca Bradului – valea Ilva Mare – vf. Rusca ( 1915m ) – vf.Tihu ( 1790m ) – Lunca Bradului. Pornirea va fi la ora 7,00, din fața sediului Salvamont Mureș -str. Mihai Eminescu nr. 58
Deplasarea până în Valea Ilva Mare se va desfășura cu mașini personale. Tura este de dificultate medie și poate fi parcursă în 6-8 ore.
Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Naționale a Salvatorilor Montani din România.