Ioan Talpeș, fost director SIE și fost consilier prezidențial, a confirmat, la Culisele statului paralel, că a avertizat în legătură cu privatizarea Petromidia când era consilier prezidențial al președintelui Ion Iliescu. Anca Alexandrescu a prezentat Memorandumul de la Administrația prezidențială din 2004, în care este relatată istoria privatizării, în ediția de duminică seară a emisiunii, la Realitatea PLUS.

„Nu ar fi trebuit să abordez privatizarea Petromidia, spun unii. În primul rând am lucrat la Rompetrol, in al doilea rand ca am lucrat cu Victor Ponta, acuzat ca a sters datoria de 600 de milioane de dolari , in al treilea rand ca l-am cunoscut pe Dinu Patriciu. Aveam o parere formata când m-am dus sa lucrez acolo si a trebuit sa ma confrunt cu ce face un sef de PR, nu mi-a fost usor venind din zona politica. Am descoperit ca Rompetrol ramasese ultimul bastion al petrochimiei românești. Am mai vorbit despre cum a fost distrusa industria petrochimica din România. Ponta nu avea ce sa stearga, pentu ca erau sterse de Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu și Dan-Ioan Popescu.

Dacă ar fi să vorbesc în calitate de cunoștință a familiei Patriciu, v-aș spune ca ma uit cu dezgust la cei care au bagat milioane de euro de la Dinu Patriciu în buzunar. Intamplarea face sa ne fi cunoscut intr-un context care n-are legătură cu politica. Au ramas aceia doar cu procesele si nu unii oameni care l-au supt pe Patriciu de bani.

Ca jurnalist as spune ca adevarul e undeva la mijloc. Caci sigur cu cunostintele din interior, informatiile din ultimul memorandum realizat in 2004 de Administrația Prezidențială, prezentam informații noi. Nu stiu daca e adevarat daca Traian Basescu a cerut arestarea lu iDinu Patriciu. Stiu ca pana la un moment a fost bun prieten cu Dinu Patriciu. 

Povestea a inceput inca inaintea Conventiei Democratice (CDR). Si Mugur Isarescu a participat, si Tariceanu si Basescu .In interviul cu Elena Udrea, aceasta a spus ca regreta episodul cu biletelul roz.

Memorandumul nu-l am de la Ioan Talpes, desi a fost realizat cand era consilier prezidential. 

Ma gandesc oare care e adevarul de vreme ce pe Dinu Patrciu l-a reprezentat chiar actualul ministru al justitiei când a fost arestat pentru 24 de ore. Nu stiu daca e adevarat ce spune dl Radu Cristescu,  fratele procuroarei care l-a arestat pe Dinu Patriciu.

Știu ca increngaturile dureaza si azi si ca serviciile secrete stateau la masa Guvernului. Chiar au aparut informati ica s-a cerut SRI sa gaseasca solutii la banci straine pentru situatia Petromidia. 
Mai stiu ca, spre deosebire de austriecii de la OMV, cei care au avut Petromidia nu au taiat-o pe bucati, au dezvoltat-o. Adevărul e undeva la mijloc.” a spus Anca Alexandrescu.

„Da, am fost implicat. Au ajuns la mine niste informatii. Am constatat ca informatiile erau corecte. Cand am vazut ca nimeni nu ia in seama avertizarile mele le-am spus ce se intampla, ca e impardonabil ce se intampla, sa negociem ,ca se semnase cu o delegatie turca”, a declarat Ioan Talpeș, la Culisele statului paralel.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Sursă: Memorandum privatizare Petromidia – Realitatea PLUS/Culisele statului paralel

„Atunci au existat niste grupuri de interese pe care dl Patriciu le-a atras in jocu lrespectiv privind Petromidia. Nimeni, nici in acel document, nu a abordat aceasta problema, Ca sa aiba banii pentru negociere au obtinut un imprumut de la BCR de 120 de mil de dolari, in pofida faptului ca Guvernul a decis ca BCR, care urma sa intre in privatizare, nu avea dreptu lsa dea imprumuturi peste 3 milioane de dolari. V-am dat un clinci. De ce oare cei care au luat BCR au tacut? Erste Bank”, a explicat Talpeș.

„Când am prezentat privatizarea Petrom am aratat ca exista o legatura de prietenie intre Dinu Patriciu si presedintele OMV si ca a existat o intalnire la Viena cu privatizarea SNP Petrom, inclusiv cu A. Nastase”, a reamintit A. Alexandrescu. 

„Toata chestia asta a fost un joc pentru papagali. Și au negociat fiecare cate un sfert”, a punctat I. Talpeș. 

Anterior, Ioan Talpeș a reamintit că „atunci era o dispusta serioasa Lukoil si Gazprom, Lukoil fusese eliminat, abia dupa un timp s-a refacut aceasta perspectiva. La data aceea iar a fost un interes, un personaj foarte inteligent a reusit sa asocieze actiunilor lui niste ofiteri CIA, plus un ambasador, fost, al Germaniei, Phil Stevenson. Jocul acesta era firesc sa fie acceptat de americani, au gasit o perspectiva de penetrare a zonei de sud a Uniunii Sovietice, sa mearga prin Marea Caspica sa ajunga pana la Kazahstan”.

Întrebat de Anca Alexandrescu dacă ce s-a întâmplat cu Petromidia „a fost un joc al serviciilor secrete”, Ioan Talpeș a replicat: „Când mie mi se spune ce trebuie sa fac ca sa am o sansa, ca un interes major al României, nu mai e un joc”

„Turcii au plecat in mai 1999, pe vremea guvernului  lui Radu Vasile. In 31 oct. 2000, FPS vinde iar Rompetrol Group (…), pretul total a fost de 50 de milioane.

Un act aditional prin care se modifica atat cuantumul sumelor cat si plata tranșelor. La incheierea actulu iaditional APAPS. Prin contractul de privatizare – 69% Petromidia”, a afirmat A. Alexandrescu.

„Petromidia a costat 4 miliarde de dolari”, a amintit I. Talpeș.

Întrebat cât valora Petrom, „că știm cât au plătit – 600 de milioane”, Ioan Talpeș a spus că „Petrom avea o valoare adevarata. Romania era stransa de gat si avea probleme majore, de a face sau nu parte dintr-o lume, pot spune ca nu costa nimic.

Noi nu am avut 80 de milioane de dolari ca sa continuam finantarea. Statul roman nu a avut, pe blocajul care exista pe Romania. Am fost la Washington si mi s-a spus: mergeti la spanioli. Si am mers la spanioli. Am cerut: Hai sa gandim, ce ia statul român, e rusinos daca spunem cum ne jefuiti. Si ei au spus: Ce cautati in Libia, domnule Talpeș? În 93. Uitati-va la cladirile din Bucuresti care au venit pe mostenirea Rompetrol si la care au ajuns”. 

Întrebat la cine au ajuns, Talpeș a spus că nu mai știe.

„Nu am mai apucat sa spun. Am scris de mana toata chestia asta (memorandumul, n.r.). Lui Iliescu i-am spus ca daca se va ajunge la asta, eu imi dau demisia. Dl Iliescu a scris pe acest document functia pe care o aveam si a spus : Ministrii justitiei, al petrolului si de finante, cercetati si luati masuri in 30 de zile. Si s-a schimbat guvernul. In niciun caz nu s-a mai ajuns sa se faca ceva. Atunci erau niste găști care făceau toate. Ce putea sa faca Iliescu?”, a afirmat Talpeș.

„După ce a venit Adrian Năstase la guvern li s-au dat niste inlesniri de plata, taxe pe care le-au rostogolit, nu le-au platit”, a amintit A. Alexandrescu, completată de Talpeș: „Miliardar român era Dinu Patriciu!”.

„Dar cine aproba? Dl Năstase unde era? Dna Stănoiu a spus ca i s-a dat alta nota… Cele 600 de milioane au fost sterse de Adrian Nastase, sa fie foarte clar. (…) Patriciu nu a facut singur, le -a facut cu mana lu iNastase. Patriciu a fost retinut 24 de ore. A fost clasat dosarul”, a spus A. Alexandrescu

Imagine

Sursă: Realitatea PLUS/Culisele statului paralel

„Eu mi-am dat demisia din PSD, pentru că mi s-a parut ca e una din cele mai mari aberatii in viata politica, in care Iliescu a fost jucat la alegerile din mai. Problema e ca de la acest moment lucrurile au luat-o in alta directie. M-am dus la Basescu si i-am spus” , a mai relatat Talpeș.

„Toti au aprobat aceasta chestiune, nu puteau sa aiba loc fara stiinta serviciilor. Toate aprobarile s-au dat cu SRI si SIE la masa”, a spus A. Alexandrescu.

„Știți cum se face. Cand au vazut care era hotararea, ca s-a făcut aranjamentul…

„De ce nu i-a arestat pe niciunul ci doar pe Patriciu? Pai astia nu sunt vinovati?”, a întrebat A. Alexandrescu, la care I. Talpăeș a explicat că „nu aveau obligatie directa”.

„Va spun ce s-a intamplat intr-o intalnire la Washington unde o delegatie cu Iliescu si dl Tanasescu, era ministru de finante. Au venit la mine la masa de dimineata seful casei respective (vizita din 2003, n.r.) mi-a aratat o scrisoare, un xerox de la Bucuresti in care i se adresa lui Tănăsescu ca trebuie sa semneze o decizie ce tinea de niste tranzactii. Cand am vazut am spus ca pe mine nu ma cheama Tanasescu. La care s-a uitat la mine si mi -a spus credeti ca noi nu stim ca nu va cheama? Sunteti singurul care puteti opri”, a mai povestit I. Talpeș.

Întrebat cum s-au impartit banii, Ioan Talpeș a raspun că nu stie, iar șa întrabrea de ce l-au săltat pe Patriciu, Talpeș a spus că „atunci când se cauta un vinovat si te uiti la ce are el in spate, nu poti trece peste el”.

„Adica a fost folosit ca interfață?”, a întrebat Anca Alexandrescu.

„S-a lasat folosit si a crezut ca poate sa le-o traga. Întelegerile erau oficiate intre Washington si Moscova si bineînțeles ca pe sub masa si-o trageau”, a afirmat I. Talpeș.

„Și privatizarea Petromidia a fost o întelegere intre rusi si americani?”, a întrebat A. Alexandrescu, la care I, Talpeș a replicat: „Dar bineinteles”.

„Deci totul s-a stabilit între ruși și americani. Așa cum se stabilește și astăzi”, a concluzionat Anca Alexandrescu, duminică seară, la Culisele statului paralel.

Articolul precedentCopac căzut pe un autoturism, în Sighișoara! O persoană a fost rănită
Articolul următorMiron Mitrea: Nu există probleme pentru România că se sapă la Bîstroe. Avem destul pește. Sunt probleme pentru că politicienii sunt slabi