Liberalii îi contrează dur pe liderii USR care au criticat public un pachet de legi a siguranței naționale fără ca măcar acest pachet să fie promovat și să fie public dezbătut. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, susține că o dezbatere pe o temă așa de importantă nu se poate face pe cioturi de text și bucăți de știri și a amintit în context de Tema ”Încorporării obligatorii” care s-a dovedit de fapt a fi un subiect de panică și nu unul de substanță:

”O dezbatere pe o temă majoră, precum securitatea națională, nu se poate face pe cioturi de text și pe bucăți de știri. Un proiect de lege sau mai multe proiecte de lege, din orice domeniu, care nu au ajuns la o formă matură și închegată nu pot reprezenta o bază serioasă de discuții.

Am mai văzut, de exemplu, același model de falsă-discuție în legătură cu „încorporarea obligatorie”. Totul neoficial, doar din zvonuri. Și nu a ieșit nimic bun de acolo, doar mai multă panică pe fondul unui război.

Cei care au răbdare și cumpătare nu se pot implica într-o discuție serioasă doar pe texte apărute pe surse. Nu același lucru îl putem spune despre USR. Un partid care nu are  o agendă, nu mai are președinte și care nu propune nimic a preluat un subiect care nu există. Din nou din oportunism.

Nu este prima oară când, pentru capital politic ieftin, cei din USR se aruncă gratuit asupra unor subiecte, fără a face măcar o verificare. Pot spune și afirma orice care susține un slogan dramatic, fără să-i mai intereseze realitatea.

Da, este necesar să avem legi moderne pentru securitatea națională și la timpul potrivit vom avea această dezbatere împreună, așezat, cu propunerile în față. Până atunci îi lăsăm pe colegii din opoziție care nu au alte subiecte să-și inventeze panici și să își ridice singuri mingi la fileu.”, a scris liderul PNL pe pagina sa de facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinistrul Cseke Attila anunță că au fost aprobate primele 73 de proiecte pentru investiții pe Anghel Saligny
Articolul următorLiderul USR, Cătălin Drulă: ”Klaus Iohannis şi coaliţia sa vor să pună România pe acelaşi palier cu Belarus. O republică a securiştilor!”