În discursul său de prezentare a programului de candidatură la președinția UDMR, Kelemen Hunor a spus că, în timp ce anul 2018 al Centenarului Unirii Transilvaniei cu România a fost un prilej de a privi înapoi, 2019 trebuie să fie anul privirii înainte, deoarece copiii născuţi în această perioadă au şanse mari să prindă secolul al XXII-lea.

În conferința de presă de după Congresul care l-a reconfirmat în fruntea Uniunii, la întrebarea MTI Kelemen a spus că “proiectul UDMR privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc este gata, dar pentru ca el să poată fi adoptat în Parlamentul României este nevoie de
modificarea Constituţiei”, a spus Kelemen care a adăugat: “Acesta poate fi oricând depus în Parlament, dar trebuie depus alături de proiectul de modificare a Constituţiei” – a afirmat
preşedintele UDMR. Acesta a adăugat că, în 2014 UDMR a elaborat proiectul privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, când părea că este iminentă reorganizarea administrativă a României.

Hunor Kelemen a recunoscut că guvernul de la Bucureşti este şi în rândul maghiarilor din România extrem de nepopular, dar a adăugat: nu este adevărat că UDMR votează propunerile guvernului “de-a valma”. “Ceea ce considerăm bun votăm, ce nu, nu” – a formulat Kelemen, remarcând că Uniunea îi poate mulţumi actualului cabinet Dăncilă rezultate precum reînfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic ” II. Rákóczi Ferenc” din Târgu Mureş sau legea care interzice modificarea graniţelor administrative în detrimentul minorităţilor.

La discuţia de podium din cadrul congresului UDMR a fost lansat în dezbatere publică un proiect privind viitorul Transilvaniei.Potrivit preşedintelui executiv al UDMR, Bálint Porcsalmi, scopul este crearea în Transilvania a unei societăţi maghiare autentice,
iar cele două cuvinte cheie sunt transilvanismul şi competitivitatea.

Congresul a mai votat o hotărâre potrivit căreia comunitatea maghiară consideră culorile roşu-alb-verde simboluri proprii, la fel ca steagul secuiesc, imnul Ungariei şi imnul Ţinutul Secuiesc. “Aşteptăm susţinerea României, a Uniunii Europene şi a comunităţii
internaţionale pentru păstrarea identităţii noastre naţionale, prin libera folosire a simbolurilor noastre” – se arată în textul hotărârii.

sursa: MTI

 

Articolul precedentDonație pentru Spitalul de Pediatrie din Sighișoara
Articolul următorORA 18, protest în fața Prefecturii: „Iubirea de țară în stradă se măsoară!”