Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, în ședința de Guvern, că este dispus să își pună pe masă mandatul de premier și să își asume răspunderea pe măsurile fiscale.

„Trebuie să depășim toate aceste situații complicate și să ducem România înainte. Iar drumul țării înseamnă azi calea reformelor prevăzute în PNRR cu care modernizăm administrația și investim miliardele europene în transport, energie, educație, sănătate, agricultură, digitalizare. După amiază voi pleca la Bruxelles, unde mă voi întâlni cu oficialii europeni ca să discut câteva decizii esențiale pe care trebuie să le luăm împreună pentru ca planul României să meargă cu succes mai departe!

Sunt decis să nu renunț la vreo reformă și să livrăm tot ce ne-am asumat: închidem renegocierea PNRR, finalizăm noua formă a programului RePower EU, facem reforma pensiilor, depunem cererea de plată numărul 3 și luăm măsurile fiscale care să ne permită dezvoltarea sustenabilă. Așa că, azi, vreau împreună cu tot Cabinetul să trecem în revistă toate jaloanele care trebuie închise pentru a putea depune cererea de plată numărul 3!

Așa cum am anunțat, pentru asta sunt dispus să îmi pun pe masă mandatul de premier și să asum răspunderea Guvernului pe măsurile fiscale agreate cu Comisia Europeană. În același timp, însă, în spiritul solidarității europene, sunt absolut convins – și există deja semnale în acest sens după prezența celor 3 miniștri la Bruxelles, al Muncii, al Finanțelor și al Investițiilor și Proiectelor Europene – că și Comisia va recunoaște eforturile financiare deosebite făcute de noi în acest an pentru a susține Ucraina!

Sunt sigur că vom găsi împreună cu partenerii europeni soluția justă astfel încât cadrul fiscal-bugetar stabilit pentru 2023, 2024 și 2025 să fie actualizat ținând cont de această realitate!”, a spus Marcel Ciolacu.

 

 
 
Articolul precedentFestivalul de Film de la Veneția 2023. Filmele ce vor rula în cadrul festivalului
Articolul următorAlexandru Rafila, prima reacție după ce-l de-al treilea DECES de la Crevedia – Noi date despre pacienții cu arsuri grave