Primăria municipiului Tîrgu Mureş, prin serviciile de specialitate, a trecut la aplicarea planului de măsuri vizând diminuarea efectelor provocate de vremea caniculară asupra populației. Măsurile vin ca urmare a temperaturilor crescute anunţate de prognozele meteorologice.
Astfel, personalul din cadrul Administraţiei Domeniului Public au instalat pentru această perioadă mai multe dozatoare de apă, pe lângă cele deja existente. Acestea se regăsesc în Piaţa Teatrului (lângă staţia de autobuz), Cinema ARTA, cartierul Tudor, cartierul Dâmbu Pietros; există, amplasate, de asemenea, cişmele de apă în mai multe parcuri din municipiu: Diamant, Record etc.
Primăria Tîrgu Mureş mai are astfel de puncte de prim ajutor împotriva caniculei şi în Parcul Municipal, Cetatea Medievală, Platoul Corneşti, Complexul Week-end, Grădina Zoo etc.
Conform recomandărilor specialiştilor, în perioada de caniculă este obligatoriu consumul zilnic de lichide, al legumelor şi fructelor proaspete, precum şi evitarea sau limitarea, atât cât este posibil, a plimbărilor la orele amiezii.