Vlad Adrian Pop Crișan va alerga, în 7 martie, 193 de km la 6633 – Arctic Ultra. 6633 Arctic Ultra este una dintre unele dintre cele mai dure competiții sportive din lume pentru că se aleargă la temperaturi de până la -39.5°C grade.

Din 2016, Vlad este coordonator de voluntari în tabara MagiCAMP, unde vin copii cu afecțiuni oncologice, cu arsuri grave sau care au pierdut pe cineva drag.

Scopul implicării lui Vlad în maratonul Arctic Ultra este sprijinul pentru pentru copiii care vin în taberele MagiCAMP.

“Aproape 500 de copiii au fost în MagiCAMP în ultimii 5 ani. Copiii, interacțiunea cu ei în tabară, m-au făcut să înțeleg că un diagnostic oncologic nu vine niciodată singur. În perioda de spitalizare, copiii își pierd prietenii, au dificultăți de reintegrare la școală după luni de absență, echilibrul financiar și emoțional al familiei este perturbat. Am inițiat proiectul Alerg la 6633 pentru copii din MagiCAMP pentru că îmi doresc să ajut copiii care vin în tabără ai căror familii au mari dificultăți financiare”, declară Vlad Adrian Pop Crișan.

Obiectivul lui Vlad este să adune fondurile necesare pentru a oferi burse lunare în valoare de 500 de RON, timp de 12 luni, pentru 100 de copiii. Pentru aceasta este nevoie de 600.000 de lei.

Vlad a declarat, pentru realitateademures.net, că speră să parcurgă cei 193 de kilometri în aproximativ 48 de ore.

Dacă vrei să contribui și tu, poți dona cu cardul pe această pagină: http://magicamp.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7709&fbclid=IwAR16BMsPzgBxuNOIpSgNqbNf42_UP2AlbAfcahRIy2BfWQVPxpNE_SDyndg

Articolul precedentTÂRGU MUREȘ: Cursuri de engleză medicală
Articolul următorMureșeni temerari au ajuns pe „acoperișul Africii”