La ora 13:05, elicopterul, cu un salvamontist la bord, a identificat locul în care se afla victima. Salvamontistul, împreună cu salvatorul SMURD au troliat victima la bordul elicopterului, aceasta fiind transportată în vederea predării către specialiștii de la Institutul de Medicină Legală.
Toate echipele Salvamont Mureș, Harghita și Suceava, menținute permanent în zonă, au primit semnalul ca se pot întoarce în bazele de salvare.
BACKGROUND:
Duminică seara a fost anunțat un eveniment tragic în Munții Călimani. O avalanșă a surprins mai multe persoane, care făceau o drumeție cu snowmobilele. În prima fază, salvamontiștii din Suceava, Mureș și Harghita au analizat informațiile primite, în vederea identificării celui mai sigur traseu pentru accesul în zona evenimentului.
Salvamont Suceava a pornit căutările cu o echipă formată din șase salvatori, intervenția fiind dificilă, din cauza stratului mare de zăpadă, a lipsei de vizibilitate pe timpul nopții, precum și a riscului ridicat de producere a avalanșelor.
Ulterior și salvamontistii din Mures au intrat în masiv cu o echipă de șase salvamontiști și un snowmobil, iar de la Toplita a plecat o altă echipă de intervenție.
În această dimineață, la ora 6:30, salvamontiștii din Mureș și Harghita au ajuns la locul accidentului, fiind găsite două persoane rănite și un decedat.
„Era un grup mai special. Făceau snowmobil extrem și au intrat pe cronișă, i-a prins pe cornișă pe toți trei, dar unul a decedat. Persoana decedată e pe versantul nordic, sub vârful Pietrosu. Azi noapte, din cauza întunericului, căutările s-au întrerupt la 2.00-3.00. E inversie termică. La Vatra Dornei sunt -3 grade acolo sunt +5, iar stratul de zăpadă poate să plece oricând”, a declarat pentru News.ro, Petru Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.
Salvatorii au început pregătirea acestora de evacuare, recuperarea persoanei decedate, evaluarea riscurilor din zonă și stabilirea celei mai sigure căi de retragere, pentru a se evita o nouă expunere la avalanșe.
În acest moment, salvamontiștii analizează împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență posibilitatea intervenției cu suport aero și recuperarea rapidă a celor doi accidentați si persoanei decedate, cu un elicopter. Se pare că răniții, care au stat o noapte întreagă în munte nu pot fi evacuați și transportați printr-o acțiune terestră, pentru că aceasta ar presupune riscuri suplimentare, atât pentru răniți, cât și pentru echipele de intervenție. Persoana decedată se află într-o zonă foarte expusă riscului de producere de avalanșe, iar pentru recuperarea acesteia se speră că se va pute folosi, de asemenea, elicopterul.
Ora 11:00: Pentru sprijinirea salvamontiștilor, a fost alocat un elicopter SMURD de la Tîrgu Mureș. Echipajul de pe elicopter va stabili împreună cu salvamontiștii modul de intervenție, eventualele locuri de aterizare sau cele în care sa va face trolierea.
Ora 12:15: Salvamontiștii au reușit să evacueze cele două persoane cu probleme medicale, le-au adus la baza muntelui și le-au predat ambulanțelor, pentru transportul la spital. Din cauza vântului puternic pe zona de creastă, elicopterul nu va face joncțiunea cu salvamontiștii aflați la fata locului ci va intra în zonă, pe vale, dinspre Nord, împreună cu un salvamontist pe care îl va prelua din Vatra Dornei, încercând să recupereze trupului celui decedat.