#La data de 30 iulie a.c., la ora 14:50, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târnăveni, au oprit în trafic, pe strada Principală din localitatea Corneşti, o motocicletă condusă de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Adămuş.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că motocicleta nu este înmatriculată.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

#La data de 30 iulie a.c., la ora 15:57, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin au oprit în trafic, pe strada Taberei din localitatea Răstoliţa, un moped condus de un minor, de 14 ani, din Răstoliţa.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că minorul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul pe care îl conducea  nu este înregistrat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

#La data de 30 iulie a.c., la ora 19:10, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Petelea au oprit în trafic, pe DJ 153H, pe raza localităţii Toaca, un autoturism condus de un bărbat, de 36 ani, din comuna Hodac, căruia, în urma testării cu aparatul alcooltest, i-a rezultat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

#La data de 31 iulie a.c., la ora 02:00, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Sighişoara au oprit în trafic, pe strada Mihai Viteazu din municipiu, un autoturism condus de un tânăr, de 18 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul precedentȘi neatent și fără permis
Articolul următorPercheziții în Mureș și alte patru județe