La nivelul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a fost organizată competiţia de fotbal intitulată ,,Cupa verii”,  la care au participat echipe formate din poliţişti de la structurile din cadrul IPJ şi nu numai.

La start s-au aliniat 24 de echipe formate din poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş, Poliţia Transporturi Feroviare Mureş, procurori şi judecători de pe raza judeţului Mureş, precum şi poliţişti care şi-au încetat raporturile de serviciu cu instituţia.

În finala care a avut loc vineri, 7 iunie a.c., au participat cele mai bune 8 echipe, conform punctajului obţinut pe parcursul meciurilor jucate în această perioadă.

Astfel, locul I a fost obţinut de echipa formată din poliţişti de la reşedinţa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, locul al II-lea de echipa Poliţiei Transporturi Feroviare Mureş, iar locul al III-lea de echipa poliţiştilor Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Mureş, Corpului Naţional al Poliţiştilor, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual- filiala Mureş, precum şi Sindicatului Poliţiştilor Europeni ,,Europol”- filiala Mureş.