Iese la iveala dimensiunea de neimaginat a neregulilor legate de complexul Ferma Dacilor. În exclusivitate la Realitatea Plus, prefectul de Prahova a recunoscut că este greu de înțeles cum a fost posibil ca instituțiile de control să nu observe că lipeau autorizațiile fundamentale, de construire și de funcționare. În replică, avocatul Adrian Cuculis a afirmat că singura ipoteză plauzibilă este aceea că reprezentanți ai ISU erau mână în mână cu administratorii complexului, iar o ancheta DNA ar putea scoate la iveală legături la cel mai înalt nivel, cel puțin în județul Prahova.

Pensiunea Ferma Dacilor nu avea nici măcar autorizație de construire și ar fi funcționat în baza unui raport de expertiză, a declarat prefectul județului Prahova, Virgil Nanu, la Realitatea Plus.

Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, din 2013 până în 2019 nu există niciun fel de documente, iar după controlul ISU din acel an este neclar cum s-au dat o serie de recomandări de intrare în legalitate, în condițiile în care lipseau documente fundamentale.

PREFECT PRAHOVA: Nu există autorizație de construcție, practic unitatea a fost controlată o singură dată

Din analiza documentelor existente, prefectul sugerează că, de fapt, complexul a fost verificat o singură dată de către ISU, în 2019.
„Au intrat în legalitate în toamna anului 2020, în baza unui certificat de edificare a construcțiilor. (…) În acel an s-a depus o documentație de înscrierea în Cartea Funciară a acelor construcții, în baza unui certificat eliberat de primărie.

La începutul lui 2020 a venit un ordin al IGP prin care se suspendau controalele, din motive de pandemie. Dar nici după expirarea restricțiilor nu s-au mai făcut controale. Noi face acum o analiză a documentelor și controalelor făcute din 2013 până în prezent. Până să consult aceste documente, nu știam despre controalele făcute de ISU în 2019,” a declarat prefectul Virgil Nanu, în exclusivitate la Realitatea Plus.

CHEFURILE ISU LA PENSIUNEA FĂRĂ AUTORIZAȚIE DE INCENDIU

Prefectul a mai precizat că nu știe despre petrecerile pe care șefii ISU le organizau în aceea locație.

„Nu am fost la curent cu aceste chefuri. O să ajung să pun și aceste întrebări (despre evenimentele ISU Prahova organizate la „Ferma Dacilor” – N.R.). (…) Nu pot spune de câte ori au fost șefii ISU acolo, nu monitorizez astfel de activități. Momentan nu știu cine mănâncă acolo, cine a mâncat și deocamdată ne concentrăm în altă direcție, să vedem dacă există autorizație de construcție, autorizație de funcționare”.

Întrebat dacă știe sau bănuiește cine ar fi putut gira aceste nereguli, prefectul a afirmat că nu are astfel de informații și nici „nu am ajuns până acum la o astfel de concluzie.”

AVOCATUL ADRIAN CUCULIS: Cei de la ISU sunt mână în mână cu cei de la Ferma Dacilor, probabil se vor găsi legături infracționale până la nivel înalt

În discuția cu prefectul județulul Prahova, avocatul Adrian Cuculis a subliniat faptul că neregulile legate de circuitul actelor sunt atât de mari, încât este aproape imposibil să nu te gândești la faptul că ilegalitățile au fost trecute cu vedere în mod intenționat.

„A. Cuculis: În logica unei autorizări, era nevoie de adorație de construire, un certificat de edificare și abia ulterior vorbim de cadastrare și înregistrate topografică în registrele Cărții Funciare. Deci această unitate avea autorizație de construire?

Prefect V. Nanu: Unitatea nu avea autorizație de construite, au intrat in legalitate la finalul anului 2020, printr-un raport de expertiză și un certificat de edificare a construcțiilor.

A. Cuculis: Deci confirmați că acea unitate a fost ridicată în MOD ILEGAL!

Prefect: Până în 2020 nu exista o autorizație de construire, au intrat în legalitate în baza un raport de expertiză și un certificat de edificare. Din punct de vedere al autorizației de funcționare, așa este, NU EXISTĂ!

A. Cuculis: Cum au trecut pe acolo atâtea autorități de control nu au cerut nici măcar o simplă autorizație de funcționare, pentru că primăria locală nu putea să elibereze un astfel de document fără un certificat de edificare a acelei construcții? Mi se pare că este o neregulă majoră în to ceea ce privește partea juridică a acestei unități și foarte bine că DNA a redeschis dosarul, eu cred că vom găsi niște legături infracționale până la cel mai înalt nivel, acolo în județ.

Prefect: Pe fluxul normal al documentelor trebuia să se solicite un certificat de urbanism, avize, printre care și cel al ISU, se elibera autorizația de construire, se finaliza lucrarea, după aceea se depunea la ISU solicitarea de eliberare a unei autorizații de securitate la incendii. La momentul controlului din 2019 nu existau aceste documente, nu a existat o solicitare cu privire la eliberarea acestei autorizații.

 

A. Cuculis: Domnul prefect tocmai ne-a confirmat că cei de la ISU sunt mână în mână cu cei de la Ferma Dacilor, pentru că nu te puteai gândi să-i dai un termen de intrare în legalitate, dacă omul acela nu avea nici măcar documentul de bază, autorizația de funcționare”, a afirmat avocatul, în direct la Realitatea Plus. 

Reprezentantul Guvernului a menționat că verificarea tuturor documentelor ar urma să aibă loc miercuri.

Articolul precedentSalvamontiștii ne învață cum să ne ferim, pe pârtie, de schiorii și snowboarderii indisciplinați
Articolul următorUnul dintre cele mai mari sindicate al polițiștilor din țară avea parteneriat cu complexul lui Cornel Dinicu. Reducere de 20% la masă și cazare