Liderul PNL Nicolae Ciucă reacţionează la declaraţiile lui Nicuşor Dan privind coalizarea partidelor de dreapta la nivel naţional, afirmând că deschiderea lui Nicuşor Dan şi dialogul constructiv pe care îl promovează faţă de PNL, ca şi deschiderea REPER către PNL sunt semnale pozitive. ”PSD poate fi învins la parlamentare şi prezidenţiale, iar PNL e singurul care poate face acest lucru”, consideră Ciucă. El apreciază că e necesară o discuţie pentru guvernarea locală a Capitalei, iar aceasta va avea loc în perioada următoare.

„Există oameni de dreapta care au înţeles nevoia unui proiect comun al dreptei. Deschiderea lui Nicuşor Dan şi dialogul constructiv pe care îl promovează faţă de PNL, ca şi deschiderea REPER către PNL sunt semnale pozitive. Există deschidere şi din partea altor oameni, din PMP şi din USR. PSD poate fi învins în alegerile parlamentare şi prezidenţiale, iar PNL e singurul care poate face acest lucru. Cu cât avem mai multe forţe alături de noi în campaniile care urmează, cu atât şansele sunt mai mari, a declarat  Nicolae Ciucă după declaraţiile lui Nicuşor Dan privind coalizarea partidelor de dreapta la nivel naţional”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru News.ro.

Liderul PNL consideră că e necesară o discuţie pentru modul in care este condusă Capitala și aceasta discuție trebuie să aibă loc în perioada următoare. „În octombrie începe mandatul noilor administraţii locale şi bucureştenii trebuie să vadă o coerenţă în administrarea Capitalei pentru următorii 4 ani”, a explicat Ciucă.

 
 

Nicușor Dan a lăudat guvernările de dreapta de până acum și a vorbit despre necesitatea coalizării dreptei la următoarele alegeri: În primul rând, teza mea este că guvernările de dreapta, aşa cum au fost ele după Revoluţie, au fost mai bune decât guvernainte de stânga, fie că vorbim de Convenţia Democrată, fie că vorbim de Alianţa DA. Chiar dacă comparăm acum cum s-a descurcat pe PNRR, pe jaloane din PNRR, Guvernul Ciucă, faţă de cum se descurcă Guvernul Ciolacu, guvernarea de dreapta e mai bună pentru România în opinia mea”, a declarat Nicușor Dan, la un post TV.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentJUCĂTORII NAŢIONALEI, ÎNCURAJAŢI DE UN GRUP DE MILITARI ROMÂNI DETAŞAŢI LA BAZA NATO DIN PRISHTINA
Articolul următorPARCHETUL EUROPEAN ANCHETEAZĂ POSIBILE FRAUDE CU FONDURI UE ÎN CÂMPULUNG. ELENA LASCONI NEAGĂ IMPLICAREA PRIMĂRIEI