Elevii vor avea mai puține ore la școală, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Proiectul de lege inițiat de fostul ministru al educației Liviu Pop, referitor la reducerea numărului de ore din învăţământ, a fost adoptat anul trecut de Parlament, însă el a fost retrimis spre reexaminare de preşedinte.

În 21 octombrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, menţinând prevederea contestată de preşedintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, dar a fost amânată intrarea în vigoare până în anul şcolar 2020-2021.

Potrivit legii, „numărul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate”.

Legea va intra în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021 și stipulează şi introducerea unor sesiuni de pregătire a personalului didactic asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.

Potrivit legii, violenţa psihologică – bullying-ul este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.

Legea mai prevede că „unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia de a înscrie și persoanele care nu deţin un cod numeric personal”.

Articolul precedentÎncă un bloc din Timișoara a fost evacuat după deratizare
Articolul următorStudenții la Medicină din Târgu Mureș vor să adune 10.000 de lei pentru copiii bolnavi de cancer