O femeie din Sighișoara a băut cam mult și s-a urcat la volan. A făcut accident

4886DDF7-C08B-4F20-ABB3-9B462FA9F7E6
La data de 26 august a.c., în jurul orei 21.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Stadionului din localitate.
La faţa locului, aceştia au stabilit faptul că o femeie, de 48 de ani, din municipiul Sighişoara, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea unui viraj la ieşirea din parcarea unui magazin, nu s-ar fi asigurat corespunzător, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus din sensul opus.Întrucât conducătoarea autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, acesteia rezultându-i o valoare de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la unitatea medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:45 - România, la coada clasamentului libertății presei. Cum a sfidat Ilie Bolojan jurnaliștii în cele 10 luni de mandat
- 11:41 - Donald Trump avertizează! Numărul trupelor americane retrase din Germania va fi mult mai mare: „Vom reduce drastic!”
- 11:30 - El Nino aduce vreme extremă în România: furtuni, ploi puternice și fluctuații de temperatură în toată luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














