Potrivit sondajului realizat de BCS, la comanda PMP, pe un eșantion de 1.087 de persoane, prin interviuri la domiciliul subiecților, 76% din cei chestionați vor eliminarea pensiilor speciale, în timp ce 12% consideră că ele trebuie menținute, iar 12% nu știu ce trebuie făcut. 

În acest timp, cea mai mare pensie din județul Mureș este de 20.521 de lei pe lună, beneficiarul pensiei speciale fiind un magistrat.

Conform radiomures.ro, în aceeași categorie de persoane care beneficiază de pensii speciale mai sunt alți 105 mureșeni, la care se adaugă 14 aviatori cu pensii de serviciu, la fel și 6 foști angajați ai Curții de Conturi.

Președintele Casei de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe, spune că “Pensia maximă de serviciu este 20.521 de lei. Pensia specială are două componente: pensia de asigurări sociale iar diferența până la nivelul pensiei de serviciu este, practic, o indemnizație de serviciu și pe care o suportăm din bugetul de stat.”

 

Articolul precedentPoliția Română derulează acțiunea „FOC DE ARTIFICII”
Articolul următorFOTO: Accidentul de la Botorca, provocat de un șofer de 70 de ani