În ultimele 72 de ore – mai exact în perioada 09-11 aprilie, până în această dimineață la ora 08:00, pompierii mureșeni au intervenit la 131 de intervenții, din care – șase incendii, trei misiuni pirotehnice, o misiune de evacuare a apei, patru alte situații de urgență și 117 de intervenții SMURD:

Incendii:

– sâmbătă, 10 aprilie, în jurul orei 10:30, pompierii mureșeni au fost solicitați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un garaj din municipiul Târgu Mureș, strada Lăcrămioarei.
Au executat misiunea stingerii pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, odată ajunși la locul intervenției, aceștia au constatat că incendiul se manifestă generalizat cu flacără deschisă la un garaj și la acoperișul casei cu pericol de propagare la imobilele învecinate. Pompierii au intervenit de îndată pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma incendiului, garajul de aproximativ 15mp. a ars în totalitate și aproximativ 30mp. din acoperișul casei de locuit. Din fericire nu au fost victime.
Strada Lăcrămioarei a fost blocată pe un sens de mers pe toată durata intervenției.

– duminică, 11 aprilie, în jurul orei 19:50, pompierii mureșeni au fost solicitați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Frunzeni.
Au executat misiunea stingerii pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin, odată ajunși la locul intervenției, aceștia au constatat că incendiul se manifestă la tavanul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 16mp. și la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 16mp. cu pericol de propagare la întreaga locuință. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din fericire nu fost victime.

– patru incendii de vegetație uscată produse pe raza județului Mureș, în localitățile: Târgu Mureș și Reghin. Au executat misiunea stingerii, pompierii militari din cadrul Detașamentelor Târgu Mureș și Reghin.

Inundație:

– vineri, 09 aprilie, în jurul orei 18:30, pompierii mureșeni au fost solicitați și au intervenit pentru evacuarea apei de la subsolul unui bloc de locuințe din municipiul Sighișoara, strada Andrei Șaguna.
Au executat misiunea de extragere a apei pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, odată ajunși la locul solicitat aceștia aceștia au constatat că apa provenea în urma unei conducte sparte dintr-un cămin de apă, fiind pericolul de inundare a subsolului. La fața locului s-a deplasat și a intervenit pentru remedierea problemei la conductă, echipa de intervenție de la furnizorul de apă.

Misiune pirotehnică:

– sâmbătă, 10 aprilie, pompierii mureșeni au fost solicitați și au intervenit pentru executarea a trei misiune pirotehnice pe raza județului Mureș, după cum urmează: 
•    în jurul orei 10:50, în curtea unui cetățean din localitatea Cucerdea, strada Principală s-a identificat un proiectil de 37mm 
•    în jurul orei 14:00, în localitatea Miercurea Nirajului, piața Bocskay Iștvan s-a identificat o grenadă de aruncător
•     în jurul orei 14:30, în localitatea Găiești s-au identificat 29 de cartușe infanterie cal. 7,92
Toată muniția găsită a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță la depozitul de muniție rămasă neexplodată, cel mai probabil aceasta provine de pe timpul conflictelor militare.

Alte intervenții:

– vineri, 09 aprilie, în jurul orei 17:15, pompierii mureșeni au fost solicitați și au intervenit pentru îndepărtarea  unor bucăți de tencuială în pericol să cadă de pe un bloc de locuințe din municipiul Reghin, Bulevardul Unirii. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentO nouă tranșă de vaccin Pfizer sosește, astăzi, în România
Articolul următorDEZVĂLUIRI despre mafia din Poliție. Caracatița polițiști-interlopi: mărturii uluitoare – Șpăgi dosite în pereții vilelor de lux