Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc intervine în problema urșilor din județul Mureș și spune că nu ne-am mai confruntat niciodată cu o astfel de situație.

“În ultimele luni, în județul Mureș, aproape în fiecare săptămână a fost lovit un urs pe carosabil, dar și mai grav, aceștia intră aproape zilnic în zonele locuite, atacurile împotriva oamenilor și a bunurilor materiale fiind tot mai frecvente. Nu este pentru prima dată când tragem un astfel de semnal de alarmă, iar această situație impune Guvernului luarea de măsuri concrete”, a transmis Péter Ferenc, care se declară a fi un vânător pasionat.

“Mă alătur tuturor reprezentanților administrațiilor locale care cer Guvernului să găsească soluții legislative pentru ca autoritățile locale să poată să intervină în aceste situații. București este departe, în birourile din capitală nu se simte gravitatea situației, dar pentru locuitorii județului Mureș aceste incidente au devenit o problemă zilnică. În aceste cazuri avem nevoie de soluții rapide, la nivel local, în concordanță cu normele legale”, consideră Președintele Consiliului Județean Mureș.

Articolul precedentPéter Klosz, propus cetățean de onoare post mortem al municipiului Târgu Mureș
Articolul următorMaghiarii sunt deciși. După UDMR, atât PCM cât și PPMT anunță că nu o susțin pe Viorica Dăncilă