Informații din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș (DSVSA) susțin că există suspiciuni că virusul pestei porcine africane ar fi ajuns în județul Mureș.

Surse din cadrul DSVSA Mureș care au dorit să-și păstreze anonimatul, au declarat în exclusivitate pentru Agenda de Mureș că în cursul zilei de joi probele prelevate de la un porc mistreț găsit mort pe raza județului Mureș vor fi transmise la București pentru a se confirma sau infirma boala.

„Tot joi va fi convocat Comitetul Local de Combatere a Bolilor la Prefectura Mureș pentru a se dispune primele măsuri”, a mai adăugat sursa citată, potrivit căreia porcul mistreț în legătură cu care sunt suspiciuni rezonabile că ar fi suferit de pestă porcină africană ar fi fost găsit pe raza localității mureșene Sovata, scrie Agenda de Mureș.

Rămâne de văzut dacă la ședință participă sau nu prefectul de Mureș, Mircea Dușa, având în vedere că liderii PSD fac presiuni asupra prefecților să intre în concediu medical, pe de o parte pentru a face dificilă organizarea alegerilor, și pe de altă parte pentru a nu putea fi demiși din funcții.

Premierul Ludovic Orban i-a cerut explicaţii ministrului de Interne, despre acest fenomen de îmbolnăvire bruscă a prefecţilor: „Am văzut că se îmbolnăvesc prefecții, domnule ministru. E un virus, e o epidemie!”

Orban a spus miercuri seară, într-o emisiune la B1Tv că “Ăștia se îmbolnăvesc ca să nu poți să-i demiți. În perioada în care sunt în concediu medical în cazul în care îi demiți, se pot adresa instanței și pot să câștige pentru faptul că nu ai dreptul să îi demiți în perioada asta. O să urmeze un val de îmbolnăviri… Mai devreme sau mai târziu se va termina. Niciun prefect și niciun subprefect PSD nu va rămâne în funcție, indiferent când va fi demis”, a declarat Ludovic Orban.

Mircea Dușa, fost secretar de stat în MApN a fost numit în 20 septembrie 2018 cu caracter temporar, prin detașare, în funcția de prefect al judetului Mureș.

 

Articolul precedentDe ce și-a dat demisa șeful DNA Târgu Mureș și cine va fi noul procuror șef?
Articolul următorMANIPULAREA ÎN ALEGERI: Interviu realizat de un târgumureșean, cu fostul director de dezvoltare de la Cambridge Analytica