Demonstrators clash with French riot police during a march in Paris, France, to demonstrate against the new French labour law, September 15, 2016. REUTERS/Charles Platiau

În perioada 12 decembrie 2018 – 31 ianuarie 2019, 20 de polițiști români, printre care şi un poliţist din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş, vor participa la activități de cooperare poliținească, în calitate de specialiști suport operativ în Paris, Franța.

Scopul misiunii este acela de a acorda sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră unde se pot săvârşi fapte de natură infracţională/ antisocială.

Polițiștii români vor participa alături de polițiștii francezi la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică, în uniformă, în diferite zone ale capitalei Franței, pentru prevenirea infracţionalității stradale și a faptelor antisociale.

De asemenea, vor sprijini verificările efectuate de serviciile de poliţie franceze în stabilirea identităţii persoanelor implicate în comiterea de fapte de natură infracţională, depistate cu ocazia desfăşurării activităţilor de patrulare.

Poliţiştii care participă la misiuni au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au parcurs un proces de selecţie care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative şi a nivelului de cunoaştere a limbii ţării în care vor desfăşura misiunea.

Acţiunile se desfăşoară la solicitarea partenerilor din Franța, ca urmare a bunei cooperări poliţieneşti, precum şi a Aranjamentului administrativ dintre Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministrul de Interne din Republica Franceză privind consolidarea cooperării polițienești operative.

Articolul precedentTîrgu Mureșul deschide o nouă „ambasadă” a României, în Germania
Articolul următorBărbatul bănuit de tentativa de răpire de la Tîrgu Mureș, reținut