Vaccinurile antigripale sunt disponibile în farmacii, însă varianta intranazală pentru copii este limitată.

Vaccinurile antigripale au ajuns deja în farmacii, în două variante care conţin tulpinile aflate anul acesta în circulaţie. Încă nu este disponibil însă vaccinul gripal intranazal pentru copii, ci numai varianta injectabilă, cel intranazal fiind produs în fiecare an în cantitate limitată.

Specialiștii recomandă ca în septembrie să fie vaccinaţi copiii care fac acest vaccin pentru prima dată, fiind necesare două doze, astfel încât protecţia să existe până la final de octombrie. Populaţia generală se poate vaccina în luna octombrie, reţetele putând fi eliberate încă din această lună.

Vaxigrip are preţ impus de 68 de lei, influvac, preţ impus, 64,48 lei. Fluenzul (vaccinul intranazal pentru copii) va fi puţin mai scump, pe la 124 de lei, dar acolo fiind pentru copii majoritatea îl vor lua în regim compensat 100%. Vaccinarea se poate face deja de doi ani inclusiv în farmacii, există farmacişti vaccinatori.

Articolul precedentCRISTINA NEAGU, LEGENDA HANDBALULUI ROMÂNESC, Și-A ANUNȚAT RETRAGEREA DIN ACTIVITATEA SPORTIVĂ
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET