Duminică, moștenitorul Coroanei Britanice s-a aflat în județul Mureș.

Prințul Charles de Wales a vizitat satul Filitelnic, din comuna Bălăușeri și  a ajuns și în municipiul Târnăveni, unde a vizitat satul aparținător Cuștelnic.

Aici a analizat proiectul Asociației Monumentum, de punere în siguranță a monumentului istoric Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae”.

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan a declarat, în exclusivitate pentru realitateademures.net că „în urmă cu doar câteva zile am eliberat autorizația de care Asociația condusă de domnul Eugen Vaida avea nevoie pentru începerea proiectului de la Cuștelnic. Suntem onorați de vizita Alteței Sale Regale, Prințul Charles și îi mulțumesc, în numele locuitorilor din Târnăveni, pentru implicarea în salvarea unui monument deosebit al județului Mureș. Îi mulțumesc pentru implicare și părintelui paroh Ovidiu Găinar”.

Biserica de lemn din Cuștelnic a fost ridicată în 1751. Intrările au forma găurii de cheie, caracteristica, aproape unică în țară, fiind întâlnită doar la Biserica „Sfântul Nicolae” din Lăpușna. În prezent, Biserica este în prag de prăbușire. Istoricul Nicolae Iorga a donat o sumă importană de bani pentru renovarea din 1940 a Bisericii din Cuștelnic.

Articolul precedentFOTO: După Papa Francisc, în Mureș a ajuns astăzi și Prințul Charles
Articolul următorFOTO: O mașină s-a răsturnat în fața Spitalului de Urgență din Târgu Mureș!