16 pictori din România și Republica Moldova au participat, la Râciu, la Tabăra Internațională de Pictură, dedicată Marii Uniri.
Lucrările au fost realizate în perioada 12-22 iulie, sub îndrumarea artistului Vasile Mureșan.
Picturile sunt realizate pe pânză, cu dimensiunea de 1 m/1m și reprezintă, în manieră realistă, gestul măreț al participanților la Marea Unire, printre care: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod, Regele Ferdinand, Regina Maria și Locotent Victor Deleu-secretarul Marii Uniri precum și Pantelimon Halipa, Ion Pelivan și Daniel Ciugureanu.
Primarul comunei Râciu, Ioan Vasu spune că “fiecare dintre artiști a pictat o lucrare cu tematica Unirii. Pe viitor, undeva la 1 Decembrie, după modernizarea Casei de cultură ”Vasile Conțiu”, le vom expune în spațiul reamenajat.”
Ciprian Belean, consilier local în Consiliul Local al comunei Râciu, a declarat că acesta “este încă un eveniment sub antetul căruia comunitatea noastră aduce un omagiu celor care, acum 100 de ani, au dovedit viziune, pentru înfăptuirea României Mari. Ne dorim ca lucrările realizate în Tabăra Internațională de Pictură de la Râciu să reprezinte un mesaj de unitate și un îndemn la curaj pentru tinerii din comunitatea noastră.”
Artiștii prezenți în Tabăra de Pictură de la Râciu sunt llie Leu, Vasile Ostahi, Nicolae Căpățână, Ioan Longodor, Cornel Vana, Marcel Naste, Ivan Condrache Laurențiu, Emilia Lupu, Ana Sălăgean, Ioan Rusu, Călin Bogătean, Cosmin Pol, Mihai Frunză, Neculai Baltaru, Gheorghe Pop și Vasile Mureșan.
Vernisajul expoziției s-a încadrat într-o serie de evenimente dedicate Centenarului în comuna Râciu, printre care Festivalul “Vasile Conțiu”.
Articolul precedentCu ochii pe tabere
Articolul următorOmul din umbra Marii Uniri