Rezultatul testului coronavirus al Theodorei Benedek este NEGATIV!

Rezultatul testului coronavirus al Theodorei Benedek este NEGATIV!
Prof.univ.dr. Theodora Benedek a anunțat, în urmă cu puțin timp că a primit rezultatul testului coronavirus, care este NEGATIV. Șefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a transmis că “Testul pentru coronavirus, ale cărui rezultate le-am primit acum câteva minute, este NEGATIV. Din cauza volumului mare de probe aflate în lucru la Cluj, abia astăzi s-a reușit interpretarea probelor care mi-au fost recoltate încă de sâmbăta trecută. În momentul imediat următor celui în care procedurile mi-o vor permite mă întorc la muncă, în Clinica de Cardiologie, acolo unde în această perioadă este locul meu și unde oamenii au nevoie de mine. Vă rog să fiți precauți și să urmați sfaturile și regulile stabilite de autorități. Stați acasă! Haideți să ne facem bine!” Context: Theodora Benedek a participat a participat la ședința Biroului Politic Național al PNL de luni, 9 martie, unde a primit nominalizarea pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș, din partea Partidului Național Liberal. La eveniment a fost prezent și senatorul PNL Vergil Chițac, care ulterior a fost testat pozitiv cu coronavirus. Toată conducerea PNL a fost testată pentru COVID-19, iar miniștrii prezenți la eveniment, inclusiv premierul Ludovic Orban au intrat în izolare. La ședința Biroului Politic Național al PNL a participat și senatorul de Mureș, Cristian Chirteș, președinte PNL Mureș, care a fost validat atunci candidat pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Mureș. Testul președintelui PNL Mureș este de asemenea, NEGATIV. Theodora Benedek a aflat rezultatul pozitiv al testului senatorului Chițac, în timpul ședinței Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș, de vineri, 13 martie. Din acest motiv, mai mulți consilieri locali din Târgu Mureș au intrat în autoizolare
Citește și
- 15:50Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:11USR îl susține pe Dominic Fritz după decizia CCR. Vot unanim pentru șeful partidului
- 20:08Accident mortal în București: o tânără de 29 de ani a murit, iar mama și fiica ei au fost rănite
- 19:46Controverse după stabilirea seriilor din Liga 3. Cluburile cer explicații de la FRF
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News


























