Ucrainenii primesc în timp real date despre mişcările ruşilor pe mare, aer sau uscat de la avioane de supraveghere ale NATO care survolează zilnic România.

NATO culege şi transmite Kievului aproape 24 de ore din 24 informaţii vitale de tip ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance). Vorbim inclusiv de imagini prin satelit şi interceptări de comunicaţii, dar mai ales de date concrete despre mişcările de trupe şi tehnică obţinute în timp real de aeronave foarte complexe de supraveghere care zboară deasupra României, Poloniei, în apropierea graniţelor cu Ucraina, dar şi peste Marea Neagră, în apele teritoriale româneşti sau chiar în zona neutră.

O cantitate importantă de informaţii este culeasă constant de aparate Boeing E-3 Sentry, cunoscute mai bine drept AWACS (Airborne Warning and Control System). Este vorba de avioane derivate din modelul civil Boeing 707, care au montate deasupra o imensă „farfurie”, de fapt antena sistemului complex de supraveghere. Aparatele AWACS sunt concepute ca să detecteze avioane, nave şi vehicule la mare distanţă, să controleze spaţiul de luptă şi să asigure managementul bătăliei pe o rază de 400 de kilometri. 

Ieri, de exemplu, în jurul prânzului, un astfel de aparat cu indicativul NATO11 zbura în cerc deasupra Dobrogei, aparatul putând astfel „vedea” tot ce se întâmplă în zona Odessei sau Sevastopolului, dar şi toate mişcările flotei de luptă ale Rusiei în Marea Neagră, scrie adevarul.ro. Drept urmare, AWACS, care are un cost orar de operare de 39.587 de dolari, aduce informaţii vitale pe care ucrainenii le pot utiliza în luptă.

E-8C 

NATO mai foloseşte la supravegherea frontului ucrainean aparate de tip comandă şi control E-8C Joint Surveillance Target Attack Radar System. Sub fuselajul avionului (la bază tot un Boeing 707) se află o antenă lungă de 7 metri, iar sistemul de la bordul avionului (radarul AN/APY-7 şi echipament informatic) poate să transmită date în timp real forţelor marine sau terestre care sunt utilizate pentru controlarea teatrului de luptă.

Antena face detectare într-un unghi de 120° şi poate să acopere ţinte de pe aproximativ 50 000 km². Un astfel de aparat a monitorizat frontul ucrainean ieri, tot în jurul prânzului, conform flightradar24.com, zburând sub indicativul REDEYE6 într-o buclă între Galaţi şi Constanţa, cu survolarea Hârşovei. 

P-8A Poseidon şi dronele 

Totodată, aliaţii NATO mai folosesc în zona Mării Negre aparate de patrulare antisubmarin de tip P-8A Poseidon care îndeplinesc misiuni de tip „Intelligence, Surveillance, Reconnaissance”. 

Bazate pe 737-800ERX, P-8A Poseidon operează zilnic misiuni de cercetare în zona litoralului românesc monitorizând astfel situaţia din Marea Neagră până la Odessa, pentru a înţelege intenţiile flotei ruse în această zonă. La fel s-a întâmplat şi ieri, avionul intrând în România puţin după ora 13.00 şi zburând pe ruta Tulcea-Babadag-Murighiol-Medgidia şi retur. Tot pentru supraveghere electronică, aliaţii mai operează deasupra României sau în zona Mării Negre şi drone de tip MQ-9 Reaper (cu baza la Câmpia Turzii) sau Northrop Grumman RQ-4A Global Hawk, decolate de la o bază din Italia. O astfel de dronă RQ-4A (indicativ FORTE11) a suvolat, ieri, pentru ore întregi apele internaţionale ale Mării Negre.

Sursa foto articol: Profi Media

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentAdrian Chesnoiu despre controlul Consiliului Concurenței: „S-a pus o pată, oarecum nemeritată, pe obrazul fermierului român”
Articolul următorVirgil Popescu: „România are numeroase variante la gazele scumpe rusești”