Reprezentanții Asocierii de firme care administrează Depozitul Ecologic de Deșeuri de la Sânpaul au confirmat că le-au permis mașinilor SC Salubriserv SA să intre în perimetrul depozitului cu deșeurile colectate de la Târgu Mureș și din celelalte localități cu care au contract, informează Agenda de Mureș.

Inginerul Ștefan Murariu a precizat că decizia a survenit după ce SC Salubriserv SA a făcut dovada plății unui părți din datorie, respectiv 498.000 de lei. „Luni la 11.30 ne vom întâlni din nou la Primăria Tîrgu-Mureș cu reprezentanții Salubriserv și cu domnul viceprimar pentru a stabili o modalitate de eșalonare a plății și de garantare a acesteia”, a declarat pentru Agenda de Mureș inginerul Ștefan Murariu.

Reamintim că reprezentantul Asocierii firmelor SC Iridex Group Import Export SRL și SC Servicii Salubritate București SA care administrează depozitul ecologic de gunoi de la Sânpaul, inginerul Ștefan Murariu, a transmis la sfârșitul săptămânii trecute o adresă prin care soma societatea de salubritate de la Tîrgu-Mureș, SC Salubriserv SA, ca până luni dimineața, 25.02.2019, să facă dovada faptului că și-a achitat facturile restante în valoare de peste un milion de lei (1.111.068,21 lei!!!). În caz contrar, mașinilor SC Salubriserv SA li se va interzice accesul în incinta Depozitului de la Sînpaul în vederea depozitării deșeurilor, se arata în documentul ajuns în posesia Agenda de Mureș.

Totodată, în documentul semnat de inginerul Ștefan Murariu și transmis societății de salubrizare, dar și președintelui CJ Mureș Peter Ferenc și directorului executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI ECOLECT Andrea Toth, se sublinia că, în cazul în care nu se va primi dovada efectuării plății în cazul facturilor restante, începând cu data de 01.03.2019 asocierea de firme care administrează Depozitul de la Sânpaul va trece la rezilierea unilaterală a contractului încheiat cu SC Salubriserv SA.

Luni dimineața, mașinile de transport gunoi ale SC Salubriserv SA nu au mai avut permis accesul în incinta Depozitului și, potrivit surselor noastre, au rămas încărcate până astăzi. Tot luni, la prânz, la Primăria Tîrgu-Mureș a avut loc o discuție tripartită, în urma căreia municipalitatea a dispus plata unei părți din sumele înscrise pe facturile emise de Salubriserv, astfel că astăzi compania putut face dovada plății unei părți din datorie.

sursa: Agenda de Mureș

Articolul precedentCursuri UNESCO pentru profesorii mureșeni
Articolul următorTârgul de Mărțișoare, deschis în Piața Trandafirilor