Localnicii și invitații lor au marcat evenimentul “Sărbătoarea recoltei”, ca pe o celebrare a toamnei şi a roadelor pământului, prezentând eforturile depuse de-a lungul anului de fiecare gospodar sau agricultor din Bobohalma.
A fost un eveniment cu multă voie bună, care i-a avut în prim plan pe iubitorii de preparate tradiționale, făcute pe vatră şi prezente în cămara bunicii, dar care i-a adus împreună și pe iubitorii de joc şi port popular.
Unul dintre organizatorii evenimentului, Mirela Deteșan, învățătoare la Școala Gimnazială “Decebal”, a spus că “ştim cu toții că hrana sănătoasă trebuie să existe în viaţa şcolarilor mici şi-a tuturor, fapt pentru care dorim să promovăm produsele noastre de consum zonal, atât în stare proaspătă, cât şi preparate sub formă de conserve, produse pe care le obţin în gospodăriile proprii.”
Consilierul sătesc Merinuța Stroia a apreciat evenimentul ca fiind respectarea unei promisiuni de continuitate, făcută odată cu obținerea de Bobohalma a titlului de “Sat cultural al României” în 2018.
Prezent la eveniment, primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan s-a arătat încântat de faptul că la Bobohalma continuă respectarea tradițiilor, aduse în actualitate. “Pentru natură, toamna este perioada însămânţării și a risipirii în cele patru vânturi. Toamna este însă timpul adunării roadelor și a oamenilor. Noi ne-am adunat la Bobohalma, de Ziua Recoltei”, a concluzionat Megheșan.
În Bobohalma se lucrează, în aceste zile și la reabilitarea drumului care leagă satul cu DN14A, un proiect în valoare de aproape 1 milion de euro.
Prin modernizarea accesului rutier în satul aparținător de municipiul Târnăveni, autoritățile speră că vor putea crea un mediu propice pentru dezvoltarea gastro-turismului rural.