Astăzi, în jurul orei 15.40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, în localitatea Chendu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Luduș, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și cisternă, din direcția Brașov-Târgu Mureș, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, cisterna răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma accidentului nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale.
În acest moment, traficul se desfășoară alternativ, pe un sens de mers.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.