“Transilvania Motor Ring” a găzduit ultima cursă din sezonul ROTAC- Romanian Time Attack Challenge, prima competiție privată de Time Attack adresată piloților amatori.
Evenimentul a marcat, practic, inaugurarea “Transilvania Motor Ring”, un proiect în valoare totală de 58.136.243,07 lei, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
În urma întârzierii lucrărilor din cauza constructorului, evacuat de pe şantier după un proces de durată, circuitul a fost finalizat din fonduri proprii ale administraţiei judeţene.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a declarat că “astăzi a avut loc prima competiție pe Transilvania Motor Ring, eveniment care a inaugurat o investiție importantă a județului Mureș. Putem spune că începând de azi Transilvania Motor Ring este operațional și așteptăm organizatorii de evenimente să aducă pe această pistă competiții cât mai spectaculoase.”
„Transilvania Motor Ring” este proiectat pentru o suprafaţă de peste 50 de hectare şi este prevăzut cu un circuit de viteză de peste 3,5 kilometri, cu sistem de cronometraj, control concurs şi punct de informare, o clădire centrală cu spaţii pentru oficiali şi presă, boxe duble, tribune, restaurante, depozite, parcări, dar şi spaţii de lucru pentru echipe.
sursa foto:Facebook/Peter Ferenc