Cristian Chirteș (PNL) susține salvarea echipajelor SMURD din comune, prin preluarea lor la ISU

imagine-tim-nn-06
Senatul dezbate propunerea legislativă de reglementare și aprobare a programului-pilot de preluare a echipajelor SMURD, aflate în finanţarea autorităţilor de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu, de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele menţionate.
Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș a declarat că
,
“În plenul Senatului, am susținut în numele PNL preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, localitățile care au dezvoltat structuri SMURD vor avea în continuare asigurată asistența medicală, chiar dacă primăriile nu mai au surse financiare pentru plata personalului.Luni votăm forma finală a legii.”
Programul-pilot se desfăşoară pe o durată de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.Camera Deputaţilor a fost primul for legislativ sesizat cu acest proiect. Senatul este for decizional.Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență,
Raed Arafat a subliniat încă de anul teecut utilitatea acestui proiect de lege:
”Noi când am înființat SMURD-ul au fost două tipuri de echipaje. Un număr mic de echipaje civile, care a fost cofinanțat cu autoritățile locale. Ce înseamnă asta: că un grup de primării au plătit personalul, care l-am instruit, iar mașina, combustibil, tot, vine de la bugetul de stat, prin Unitatea de Primiri Urgențe sau prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Aceste echipaje civile au început să aibă probleme, primăriile ridicând problema că nu mai pot finanța salariile personalului”,
a spus Arafat.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News










