Adio intrat în școală pentru părinți! Care sunt cele 4 situații în care mai pot face acest lucru

Adio intrat în școală pentru părinți! Care sunt cele 4 situații în care mai pot face acest lucru
Autoritățile doresc să limiteze interacțiunile neprogramate ale părinților agresivi
Noua lege a Învățământului, ale cărei prevederi intră în vigoare de la începutul lunii septembrie, vine cu o veste proastă pentru părinții și bunicii care au obiceiul să-i conducă pe copii până în clasă. Potrivit noilor reglementări, accesul în interiorul unei unități de învățământ este restricționat drastic.
Noua lege a învățământului preuniversitar precizează că părinții, tutorii sau reprezentanții legali ai elevilor pot intra în incinta școlilor sau grădinițelor dacă au fost programați pentru o discuție cu un profesor sau cu directorul unității de învățământ.
Mai precis, sunt 4 situații în care aceștia pot intra:
-a fost solicitat/a fost programat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu un reprezentant al conducerii unității de învățământ;
- desfășoară activități în comun cu cadrele didactice;
- depune o cerere/alt document la secretariatul unității de învățământ;
- participă la acțiuni organizate de părinți, aprobate de conducerea unității de învățământ.
Noile modificări au fost operate pentru că fosta lege a Educației Naționale, din 2011, nu există prevederi în legătură cu accesul părinților în școli și grădinițe. Aceste situații erau gestionate, până în prezent, prin regulamentul-cadru de organizare și desfășurare a unităților de învățământ preuniversitar, scrie edupedu.ro.
În acest fel, autoritățile doresc să limiteze interacțiunile neprogramate ale părinților agresivi care perturbă desfășurarea activităților școlare.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











