FOTO: Mureșul, invitat de onoare al Balului Secuiesc din Budapesta

53173220_2207176336202610_5098289230195458048_n
Județul Mureș a fost invitatul de onoare al ediţiei din acest an al Balului Secuiesc de la Budapesta, desfășurat sâmbătă la Centrul Cultural Pesti Vigadó.
Preşedintele Institutului de Cercetare al Strategiilor Naţionale, Szász Jenő,
organizatorul evenimentului, a declarat pentru MTI că
“sumele strânse la Balul Secuiesc, organizat în
scop caritabil, vor fi direcţionate şi cu această ocazie organizaţiilor nevoiaşe din Ţinutul Secuiesc şi Ucraina Subcarpatică, comunităţilor de maghiari din afara graniţelor.”
Anul trecut, invitatul de onoare al balului a fost municipiul Odorheiu Secuiesc, iar anul acesta judeţul Mureş s-a prezentat cu un spectacol al Ansamblului Artistic Profesionist „Mureşul” din Mureș, meniul de gală fiind din tradiţiile secuieşti.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc,
a declarat:
“Mulțumesc artiștilor de la Ansamblul Profesionist Mureșul pentru spectacolul deosebit de ieri seară. Totodată mulțumesc organizatorilor pentru invitație și pentru faptul că din donațiile primite în cadrul balului vor sprijini două organizații din județul Mureș, Corul de Copii "Kodály Zoltán" din Sovata și Asociația Sfântu Elisabeta condusă de părintele Paul”, spune
Péter Ferenc.
Scopul Balului Secuiesc de la Budapesta, organizat pentru a şasea oară de către Institutul de Cercetare al Strategiilor Naţionale este
„consolidarea legăturii dintre maghiarii din Ţinutul
Secuiesc şi ţara-mamă”
–
a mai explicat Szász Jenő.
Citește și:
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News







_4f88515c25_a3b9209761.webp)



