IMPORTANT! Tot ce trebuie să stiți despre legalitatea articolelor pirotehnice

artificii
Până în luna ianuarie 2020, în baza planului naţional de acţiune ”Foc de artificii”, elaborat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş desfăşoară acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice.
Principalul scop
al acestor activităţi este
creşterea siguranţei
cetăţenilor, prin activităţi care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în toată perioada sărbătorilor de iarnă.
Polițiștii reamintesc cetăţenilor cele mai importante prevederi legale în domeniu:
Legea nr.126/1995
, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:a) categoria 1 – articole pirotehnice de
divertisment
, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;În
categoria 1
sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor, cum ar fi:
steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi etc.;
b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în
exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;
Persoane juridice autorizate :
– nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate
decât articole pirotehnice
din clasele/categoriile pentru care au fost
autorizate;
–
nu pot comercializa
către populaţie articole pirotehnice din clasele/categoriile II-IV (
petarde, pocnitori, miriște săltăreţe, rachet
e, etc…);-obiectele pirotehnice din clasa
/categoria I pot fi comercializ
ate către populaţie tot timpul anului;-organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din
categoriile 3 şi 4 este permisă numai
în condiţiile în care există
acordul Primăriei, al Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean
sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul Inspectoratului judeţean de
poliţie
, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Persoanele fizice:
–
nu pot confecţiona, deţine, comercializa
, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din
clasele/categoriile II-IV
(articolele pirotehnice de divertisment),
T.1 şi T.2
(articole pirotehnice de scenă);-p
ot deține si folosi articole pirotehnice din clasa/categoria I tot timpul
anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa.
Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a)
între orele 24,00 şi 6,00,
cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;b)
la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe
cu până
la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de
500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune,
de locurile de depozitare şi livrare a
combustibililor lichizi
sau solizi, de instalaţiile d
e gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele
chimice şi petrochimice
ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;e) în locurile în care există
riscul producerii de alunecări de teren,
avalanşe sau
căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe
aleile pietonale
şi în spaţii deschise cu
aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică
de 500 m de păduri.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











