ÎN WEEK-END: Târgul Cetății revine la Târgu Mureș, cu producători și meșteșugari locali

mezeluri-traditionale
TÂRGUL CETĂȚII revine la Târgu Mureș, în perioada 11-13 octombrie, cu ediția a VI-a, de toamnă, care va avea loc pe Bulevardul Cetății.
TARGUL CETATII înregistrează în acest an un nou record de participare, peste 80 de producători de bunătăți și mici artizani din județele Mureș, Alba, Harghita, Covasna, Suceava, Sibiu, Brasov, Cluj și Bacău.Timp de trei zile, aceștia îi așteaptă pe târgumureșeni cu cele mai variate produse, la prețuri de producător: de la pâine, mezeluri, brânzeturi, gemuri și siropuri de fructe, băuturi, dulcețuri, miere, murături, dulciuri, prăjituri, conserve, legume, ulei presat la rece, pește, bere, ceaiuri, până la plante aromatice.În premieră la Târgul Cetății, la această ediție producătorii au pregătit dulciuri fără zahar și prajituri raw vegane. Nu vor lipsi mustul, porobul fiert și castanele.Programul târgului este: vineri, între orele 12.00 – 19.00, sâmbătă, între orele 10.00 – 19.00, iar duminică între orele 10.00 – 18.00.Scopul acestui eveniment este acela de a sprijini și promova producătorii locali și de a încuraja consumul de produse alimentare locale.Evenimentul este organizat de Asociația ”Mercur” în parteneriat cu Primăria Târgu Mureș.
Citește și:
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











