Actualitate· 4 min citire

Municipiul Târgu Mureș vrea să iasă din Zona Metropolitană

27 iun. 2019, 07:15
Actualizat: 27 iun. 2019, 07:15
11155-660x439

11155-660x439

Articol scris de Bogdan Brad

S-a convocat şedinţa ordinară a Consiliului local municipal Târgu Mureş, pentru ziua de joi, 27  iunie  2019, ora 14ºº, la sediul Municipiului Târgu Mureş din Piaţa Victoriei, nr. 3, sala 45, cu următoarea O R D I N E    D E    Z I :

1. Proiect de hotărâre

privind încetarea de drept a mandatului de consilier local al doamnei Furó Judita şi declararea ca vacant a unui loc de consilier  în Consiliul local municipal Târgu Mureş.

2. Proiect de hotărâre

privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan urbanistic zonal - reconversie zonă funcţională pentru  stabilire reglementări construire spălătorie auto”, Calea Sighişoarei, nr. 72 cu regulamentul local de urbanism aferent. Beneficiari: Rîtea Daniela și Mureșan Claudiu- Daniel.

3. Proiect de hotărâre

privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal- stabilire reglementări pentru construire casă de locuit”, Strada Trebely, nr.52 cu regulamentul local de urbanism aferent.  Iniţiatori- Proprietari- Beneficiari: Decean Cristian şi Decean Luminiţa- Emilia.

4. Proiect de hotărâre

privind modificarea Hotărârii Consiliului local municipal nr. 359 din 29 noiembrie 2018 privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere și a  contribuției lunare de întreținere, pentru anul 2019, datorate de persoanele vârstnice beneficiare ale Căminului pentru persoane vârstnice Târgu Mureș şi a categoriilor de venituri luate în calcul la stabilirea venitului lunar pe membru de  familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de susținătorii legali ai persoanelor vârstnice.

5. Proiect de hotărâre

privind finanţarea din bugetul local a indemnizaţiei în valută pentru o delegaţie din partea Municipiului și a Consiliului Local Târgu Mureş în vederea deplasării la Baja/Ungaria, în perioada 12-14  iulie 2019.

6. Proiect de hotărâre

privind completarea Hotărârii Consiliului local municipal nr. 54 din 28 martie 2019 privind aprobarea Criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor destinate închirierii, în mod exclusiv pentru medici rezidenți și tineri specialiști din sănătate, din blocul de locuințe realizat prin A.N.L., situat în municipiul Târgu Mureș, str. Gheorghe Marinescu f.n.

7. Proiect de hotărâre

privind aprobarea retragerii Consiliului local al municipiului Târgu Mureş din Asociaţia „Zona Metropolitană Târgu Mureş”.

8. Proiect de hotărâre

privind aprobarea înființării Serviciului de Iluminat Public din Municipiul Târgu Mureș.

9. Proiect de hotărâre

privind aprobarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului de Iluminat Public din Municipiul Târgu Mureș.

10. Proiect de hotărâre

privind aprobarea procedurii care reglementează modalitatea de intervenție a echipei mobile constituite la nivelul Municipiului Târgu Mureș pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică.

11. Proiect de hotărâre

privind aprobarea  metodologiei de acordare a serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, reactualizarea tipurilor de servicii sociale de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și tarifele acestora aprobate prin Hotărârea Consiliului local municipal nr. 60/2003 și  Hotărârea Consiliului local municipal nr. 199/2001.

12. Proiect de hotărâre

privind aprobarea unor reglementări locale de urbanism cu privire la dimensionarea locurilor de parcare a autoturismelor.

13. Proiect de hotărâre

privind completarea Hotărârii Consiliului local municipal nr. 70 din 28 martie 2019 privind cuprinderea în contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare nr. 22/202662/05.03.2010, încheiat cu  S.C. Compania Aquaserv S.A. a noilor mijloace fixe aferente Serviciului de alimentare cu apă  al  Municipiului Târgu Mureș,  realizate prin investiții derulate de Primăria Municipiului Târgu Mureș, recepționate în anii 2013-2015.

14. Proiect de hotărâre

privind trecerea unui teren în suprafaţă de 51 mp din Târgu Mureş, str. Eden nr.34, în proprietatea Municipiului Târgu Mureş de la Oltean Vasile-Daniel.

15. Proiect de hotărâre

privind aprobarea  Protocolului de Colaborare între Municipiul Târgu Mureș - Direcția Poliția Locală și S.C. Administrator Imobile și Piețe S.R.L., în vederea aducerii la îndeplinire a Hotărârii Consiliului local al municipiului Târgu Mureș nr. 93/2019 privind gestionarea directă a parcărilor din municipiul Târgu Mureș de către Administrația Domeniului Public.

16. Proiect de hotărâre

privind organizarea unei competiții de proiecte de cercetare pentru stimularea competitivității și creșterea capacității de cercetare-inovare din Municipiul Târgu Mureș.

17. Proiect de hotărâre

privind aprobarea Convenției de colaborare cu Fundația Transilvană Alpha.

18. Proiect de hotărâre

privind achiziţionarea în proprietatea Municipiului Târgu Mureș a  unui teren situat între str. Apicultorilor şi Calea Sighișoarei.

19. Proiect de hotărâre

privind stabilirea unor măsuri pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curățeniei, respectarea normelor de igienă și înfrumusețarea Municipiului Târgu Mureș.

20. Proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor de reședință de pe raza Municipiului Târgu Mureș – Cartierul Mureșeni.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News