Percheziții la casa ”Regelui Cioabă” din Sibiu

Percheziții la casa ”Regelui Cioabă” din Sibiu
Peste 100 kilograme de plumb, confiscate
Peste 100 de kg de plumb și o instalație de prelucrare a metalului au fost confiscate de Garda de Mediu în urma descinderilor făcute la reşedinţa ”Regelui Cioabă” din Sibiu, scrie Antena 3 CNN.
În cursul zilei de marți, Jandarmeria și Garda de Mediu au fost în control la mai multe locații din Sibiu, printre care și la domiciliul lui Dorin Cioabă, autointitulat rege al romilor. În fața jurnaliștilor, Daniel Cioabă a mărturisit că, cel mai probabil, vecinii au fost cei care i-au sesizat pe oamenii legii din cauză că ar fi dat foc la unele obiecte vechi în gospodărie.
”Da, au fost (n.r. percheziții), nu știu, au fost din partea unei sesizări. Noi am făcut ceva curățenie prin curte și s-au mai ars unele lucruri vechi și probabil vecinii au făcut o sesizare că facem fum și poluăm mediu.
Niște cenușă ce era, niște deșeuri de prin curte, ce am ars. Mi-au dat o amendă așa simbolic acolo, care mi s-au adus la cunoștință că n-avem voie să facem anumite lucruri. Ne-au spus niște chestii noi pe care nu le știam, s-au mai schimbat legile între timp, totul este în regulă”, a spus Daniel Cioabă, pentru Antena 3 CNN.
Citește și:
- 19:12 - Pițurcă atacă decizia FRF: „I-au pus viața în pericol lui Mircea Lucescu”
- 18:12 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 17:58 - Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu celebrul consultant politic israelian Ilan Marciano. ”Europa va plăti dacă nu reacționează. Iranul s-a pregătit 47 de ani pentru asta” -VIDEO
- 17:35 - O nouă tentativă de manipulare marca Sebastian Ghiță. Realitatea PLUS demontează știrile false privind verificările ANAF
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











