PREMIERĂ: Cursuri de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului la UMFST Târgu Mureș

hipnoterapie
Preşedintele Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului, dr. Elena Gabor, a anunţat, luni, că, începând din anul universitar 2019-2020, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş vor începe cursuri facultative de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, care vor fi predate la catedra de Psihiatrie, ceea ce reprezintă o premieră în România.
“Începând din anul universitar 2019-2020, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, la catedra de Psihiatrie, vom preda un curs facultativ de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, va fi predat atât în limba engleză cât şi în în limba română, va cuprinde teorie şi practică, şi în acest prim semestru de predare vom preda ce este hipnoza, cum se aplică, vom discuta despre istoria hipnozei, tehnici de inducere a hipnozei, terapii care se folosesc în starea de hipnoză. Vom discuta despre hipnoterapia medicală pentru tulburările de depresie, anxietate şi vindecarea atacurilor de panică, tulburările de somn şi managementul stresului, pentru managementul durerii, pentru pregătirea pre-operatorie, intra-operatorie şi post-operatorie. Este o premieră în România, se va preda pe perioada primului semestru, vor fi cursuri din două în două săptămâni, atât teorie, cât şi lucrări practice”, a declarat Elena Gabor.sursa: Agerpres
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











