România riscă să piardă 1.3 miliarde de euro din cauza pensiilor speciale - Nicolae Ciucă: "În două săptămâni venim cu reforma"

România riscă să piardă 1.3 miliarde de euro din cauza pensiilor speciale - Nicolae Ciucă: "În două săptămâni venim cu reforma"
Proiectul se află în Parlament de mai bine de un an
România riscă să piardă peste 1,3 miliarde de euro dacă nu taie urgent pensiile speciale! Proiectul se află în Parlament de mai bine de un an, însă coaliția încă negociază pe amendamente. Președintele PNL Nicolae Ciucă susține că reforma va fi adoptată în maximum două săptămâni.
Președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat că în supraimpozitarea va fi aplicată tuturor categoriilor de pensii în baza unor legi speciale, inclusiv celer militare. Până la 1 noiembrie Puterea vrea să treacă de Parlament proiectul de lege.
Nicolae Ciucă a confirmat că una dintre modificările la legea pensiilor speciale este cea legată de schimbarea procentului în ceea ce privește supraimpozitarea. Întrebat de alte modificări, șeful Senatului a precizat. „Sunt chestiuni legate de timpii prin care se ajunge la corelarea între vechimea minimă și vechimea maximă”. Chestionat dacă va mai fi acea perioadă de grație de 5 ani sau va ajunge la 3 ani, în ceea ce privește condițiile pentru pensionare, Nicolae Ciucă a punctat: „Este o discuție pe care urmează să o finalizăm. nu s-a luat încă decizia fiunală pe această speță. așa cum am văzut că există disponibilitate din partea tuturor instituțiilor, o vom rezolva și pe aceasta”.
Citește și:
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











