Pentru a marca Ziua Europeană fără Mașini, în data de 22 septembrie 2019, între orele 15.00 și 18.00, circulația auto a fost închisă pe traseul cuprins între strada 1 decembrie 1918 (Club Aristocrat) și intersecția cu str. Morii, unde a avut loc loc evenimentul
“5K RUN & WALK – Run for A Reason” ce a constat în activități educativ – recreative și caritabile specifice unei întreceri de alergare/mers vioi pe următorul traseu: străzile Coșbuc, Octavian Iosif, Păstorilor, Barbu Șt. Delavrancea, Lunca Poștei, Izvorului, Zugravilor, Axente Sever, Nicolae Iorga, Codrului, Horea Teculescu și 1 Decembrie 1918.
Reprezentanții Poliției Municipiului Sighișoara au derulat o Campanie de informare privind importanța disciplinei pietonilor și a respectării semnelor de circulație rutieră și vor împărți materiale educative pietonilor și participanților la trafic.