Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe președintele american
O operațiune pentru aplicarea legii privind imigrația la Chicago a fost anunțată, luni, 9 septembrie, de Guvernul Statelor Unite ale Americii, fără să ofere detalii cu privire la modul în care vor fi efectuate aceste raiduri.
Primarul democrat al orașului Chicago, Brandon Johnson, a scris pe rețeaua socială X că orașul nu a fost informat în prealabil cu privire la această operațiune, numită „Midway Blitz”.
De asemenea, primarul a precizat că se opune în continuare oricărei aplicări militare a legii referitoare la imigrație în lipsa unui proces echitabil.
„Ne opunem în continuare oricărei aplicări militare a legii privind imigrația fără un proces echitabil, pentru că Agenția pentru Imigrare și Vămi (ICE) deține recordul în a aresta și deporta cetățeni americani și încălca drepturile umanitare a sute de arestați”, a subliniat primarul democrat al orașului Chicago.
Agenția ICE este cunoscută pentru raidurile sale ce implică agenți mascați și a fost criticată de grupuri de apărare a drepturilor omului pentru tacticile sale, potrivit Agerpres.
Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe președintele american Donald Trump că întreprinde acțiuni care nu sunt menite să combată criminalitatea.
„În loc să întreprindă pași pentru a lucra cu noi la siguranța publică, Administrația Trump se concentrează pe a-i speria pe locuitorii din Illinois”, a transmis guvernatorul pe rețeaua socială X.
Donald Trump a alimentat recent tensiunile prin retorica și imagistica sa combative. În timpul weekendului, el a distribuit o imagine generată de inteligența artificială pe platforma sa socială Truth Social ce prezenta orizontul orașului Chicago într-un stil ce amintește de filmul „Apocalypse Now”.
Imaginea includea textul „Chicago, pe cale să afle de ce se numește Departamentul de RĂZBOI”, alături de subtitlul „Ador mirosul deportărilor dimineața”, o parafrază a citatului despre napalm din „Apocalypse Now”, celebrul film de război american din anul 1979, regizat de Francis Ford Coppola, acțiunea având loc în timpul Războiului din Vietnam.