Ciprian Vasile Vlad, una dintre victimele incidenteleor din 10 august, de la București, și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu Secția de arși din Târgu Mureș.
"Locul în care am fost internat după 10 august a fost închis. Nu înțeleg de ce? Am avut norocul să fiu internat în cea mai bună și profesională secție din țară, unde am fost tratat de o arsură la picior provocată de Jandarmerie în evenimentele din 10 August 2018. SEMNEAZĂ PETIȚIA: Redeschiderea secției de arși la Tîrgu Mures!"
În Petiția online, care deja a adunat aproape 2.000 de susținători, se transmite că "Noi, foștii și actualii pacienți care am fost îngrijiți cu un înalt profesionalism în ultimii 34 de ani de catre personalul acestei secții, condus de dr.Adrian Boțan, solicităm conducerii Spitalului Clinic Județean Mureș să revină imediat asupra deciziei sus amintite și să redeschidă cât mai curând acest vechi serviciu medical unic cu enorma importanță civilă și strategică."