VIDEO - Imagini de coșmar din spital. Bolnavi tratați pe scaune, situație disperată

VIDEO - Imagini de coșmar din spital. Bolnavi tratați pe scaune, situație disperată
Din lipsă de locuri, unii bolnavi sunt conectați la oxigen de pe un scaun
Valul patru al pandemiei sufocă țara. Spitalele sunt pline, iar în lipsa locurilor libere la ATI, bolnavii COVID se agață de o șansă la viață în unitățile de primiri urgențe. Numai la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală sunt internați peste 50 de pacienți în stare gravă, unii dintre ei conectați la oxigen. Jurnaliștii Realitatea PLUS, Alexandra Nistorescu și Daniel Poroh, au fost acolo și au realizat un reportaj emoționant. Mare atenție, însă, imaginile și detaliile pe care le găsiți mai jos au un puternic impact emoțional.
Vedeți în imaginile de mai jos cum arată unitatea de primiri urgențe a Spitalului Bagdasar-Arseni din Capitală: plină de pacienți COVID în stare gravă pentru care medicii fac eforturi supraomenești. Din lipsă de locuri, unii bolnavi sunt conectați la oxigen de pe un scaun.
Două doamne, surprinse în imaginile din reportajul nostru, sunt mamă și fiică. Sunt internate de aproape 24 de ore, dar din păcate, doctorii nu au găsit paturi și pentru ele.
"Am vrut să fiu cu fiica mea aici ca să fim una lângă alta. Acasă nu puteam să stau singură și ea singura aici. Nu puteam să o las singură acasă și a trebuit să ne lase împreună".
In unele situații medicii sunt nevoiți să aleagă pe cine conectează la oxigen. Peste 90% dintre cei care ajung la spital sunt nevaccinați.
Cel mai tânăr pacient internat în camera de gardă are 36 de ani și plămânii afectați în proporție de 50%. Din păcate, de cele mai multe ori, locurile se eliberează doar când pacienții pierd lupta.
În toată țara sunt peste 1.740 de bolnavi în unitățile de primiri urgențe, iar în secțiile de terapie intensivă nu mai există niciun pat disponibil.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

