Dorin Florea, așteptat în ALDE, înainte de europarlamentare. Oprișcan nu mai vrea să candideze

foto-1
Deputatul Doru Oprișcan și președinte ALDE Mureș spune că nu mai dorește să candideze pentru un nou mandat în fruntea organizației, la conferința județeană care va avea loc, probabil, cu o săptămână înainte de europarlamentare.
Oprișcan, prezent la “Agenda de Mureș” în talk-show-ul politic moderat de Adrian Giurgea, a declarat că a preluat organizația Mureș cu numai 40 de filiale în județ și că ar fi vrut să porneacă de la 0.
“Dar, pentru că nu ne-a permis timpul, am recunoscut cele 40 de organizații și am reușit să mai facem încă 20”.
Angajamentul lui Oprișcan, în fața conducerii de la București, a fost că va realiza 70 de organizații, până la conferința județeană.Evenimentul intern al ALDE Mureș este preconizat să aibă loc cu o săptămână înainte de alegerile europarlamentare când, spune Oprișcan, a vorbit cu Norica Nicolai și cu Varujan Vosganian să vină la Târgu Mureș.
Suprinzătoare este declarația președintelui ALDE Mureș, care susține că nu își mai dorește un mandat în fruntea organizației:
„Eu nu mi-aș dori să mai candidez. E naveta cu Bucureștiul, trebuie să fii acasă, îți trebuie mai multă energie”,
a declarat Doru Oprișcan care, întrebat despre posibila preluare de către Dorin Florea a organizației ALDE Mureș a răspuns evaziv:
“Întrebați-l pe Dorin Florea. Derogări se pot da pentru orice, mai ales că președintele organizației județene nu este o funcție atât de drastic apărată de vechime. Nu știu dacă Dorin Florea va intra în ALDE până în mai. La o scară ceva mai mică, este la fel de imprevizibil uneori ca și Băsescu: una spune, alta gândește și dup-aia îți spune hotărârea. Sunt prieten cu Dorin Florea, (...) și chiar mi-ar plăcea ca Dorin Florea să se alăture echipei cu care am intrat în ALDE”
, a spus Doru Oprișcan, care a declarat că targetul ALDE Mureș la alegerile europarlamentare este de două cifre.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














