Politica· 2 min citire

PETRIȘOR PEIU (AUR): GUVERNUL TRIMITE MILIOANE ÎN UCRAINA, ÎN TIMP CE ROMÂNII SUNT SUB APE ȘI STATUL ÎȘI BATE JOC DE ACEȘTIA’’

31 mai 2025, 10:35
Actualizat: 31 mai 2025, 10:35
IMG_3805

IMG_3805

Articol scris de Realitatea de Mures

Într-un comunicat emis de Alianța pentru Unirea Românilor, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu se declară nemulțumit de neimplicarea guvernului pentru a ajuta românii afectați de inundațiile majore din ultimele zile, în timp ce statul român a decis să ajute Ucraina cu aproape 19 milioane de euro.
,,În timp ce România era sub ape, în timp ce gospodării erau măturate de viituri, iar comunități întregi rămâneau izolate, coaliția de guvernare aproba trimiterea a aproape 19 milioane de euro către Ucraina’’, a precizat Petrișor Peiu.

Senatorul AUR a făcut referire și la Salina Praid din județul Harghita, afectată grav de inundații. El a precizat că această tragedie putea să fie evitată dacă se luau măsurile necesare din timp.
,,De 12 ani, autoritățile locale și centrale se ceartă pe bani, pe contracte și pe comisioane, în loc să termine o lucrare simplă: regularizarea pârâului Corund, o lucrare de 1.560 de metri care trebuia să salveze salina Praid de la acest dezastru’’, a declarat senatorul AUR.

Peiu susține că prin distrugerea Salinei Praid, se distruge și turismul din zona respectivă, traiul a mii de oameni: ,,mineri, hotelieri, antreprenori’’.

,,Până la această oră, în loc să fie printre românii care suferă, a preferat să transmită mesaje sterile de pe Facebook, ca și cum o tragedie națională s-ar gestiona prin postări și fraze goale“, a mai transmis Petrișor Peiu, făcând referire la Nicușor Dan.

Potrivit senatorului AUR, în timp ce statul român a fugit de responsabilitate, Viktor Orban, premierul Ungariei a anunțat că îi va ajuta pe cei afectați de inundațiile majore.
,,Fără să comentăm motivațiile, este o realitate tristă că oficialii români au fost depășiți în reacție și în implicare de un lider străin, în propria noastră țară“, a declarat Peiu.

În încheiere, senatorul AUR, Petrișor Peiu spune că pe 18 mai românii au fost ,,păcăliți’’ să voteze aceleași partide.
,,Au fost ademeniți cu afișe lucioase și promisiuni goale și au primit la schimb aceeași hoție, aceeași nepăsare, aceeași bătaie de joc la adresa oamenilor simpli“, a mai declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News

Mai multe știri din Politica