ROMÂNIA ARE RESURSE ENERGETICE, DAR PLĂTEȘTE CEL MAI SCUMP CURENT DIN EUROPA

IMG_4143
România deține resurse naturale importante pentru producția de energie: gaz, petrol, cărbune, dar și potențial regenerabil considerabil din soare și vânt. Cu toate acestea, prețul energiei electrice pentru consumatorii români este mai ridicat decât în multe alte state europene, inclusiv față de Franța, una dintre țările cu o economie puternică și un sector energetic dezvoltat.
Prim-vicepreședintele Lulea Marius Dorin atrage atenția asupra paradoxului și explică faptul că, deși țara noastră are toate ingredientele necesare pentru a produce energie la costuri reduse, politica energetică națională și deciziile guvernamentale au limitat accesul populației și firmelor la prețuri avantajoase.
„În loc să folosim la maximum resursele naturale pe care le avem, guvernele au ales să închidă capacități de producție și să vândă resursele strategice, ceea ce a dus la o dependență crescută de o piață reglementată care nu ne protejează și care favorizează interesele marilor companii energetice”, afirmă Lulea Marius Dorin.
El subliniază că piața europeană a energiei, despre care se spune că ar asigura prețuri competitive și acces liber, în realitate funcționează după reguli care avantajează marile grupuri industriale și nu consumatorii casnici sau firmele mici și mijlocii din România.
„Nu mai avem voie să ne protejăm consumatorii și să ne susținem economia în mod echitabil, iar asta se reflectă în prețurile ridicate pe care le plătim toți. Este o situație inacceptabilă, pentru că avem resurse și capacitatea tehnologică să producem energie ieftină, dar suntem blocați într-un sistem care ne dezavantajează”, adaugă oficialul.
Declarația sa vine într-un context în care dezbaterile privind securitatea energetică și accesibilitatea prețurilor devin tot mai apăsătoare, iar opinia publică cere soluții concrete pentru a reduce costurile la energie și pentru a valorifica mai eficient potențialul național.
Citește și:
- 15:05 - Nicușor Dan, victimă în propriul anturaj? Ion Cristoiu explică cine i-a „vândut” președintelui iluzia unui succes american
- 11:35 - „Prim-ministrul” Nicușor Dan și rezista de la Externe, gafe pe linie
- 11:24 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











