Acțiuni de control ale pompierilor mureșeni la lăcașurile de cult! Recomandări pentru cei care merg la grătar în minivacanța de Paște și 1 Mai

Acțiuni de control ale pompierilor mureșeni la lăcașurile de cult! Recomandări pentru cei care merg la grătar în minivacanța de Paște și 1 Mai
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea”
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș au desfășurat, joi, acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase, din perioada Sărbătorilor Pascale, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Pe timpul controalelor pompierii au verificat dacă sunt asigurate următoarele măsuri: stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase și menţinerea accesului liber pe căile de intervenţie; limitarea accesului credincioşilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă; verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de stingere şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţilor de alimentare cu apă în caz de incendiu; stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie
Pompierii recomandă enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele, aprinse, nesupravegheate.
De asemenea, ISU Mureș recomandă cetățenilor care aleg să meargă la grătar, în minivacanța de Paște și 1 Mai, să respecte următoarele măsuri preventive:
- faceţi focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autorităţile locale;
- respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
- nu aprindeţi focul în pădure;
- dacă vreti să faceti focul în curte, înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale care se pot aprinde ușor;
- păstraţi lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată ce s-ar putea aprinde;
- sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii;
- nu lăsaţi copiii să se joace cu focul!
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














